cuvinte prin zâmbete, zâmbete prin oameni

..hope..

2011-03-06T03:09:00.000-08:00

..endless sacrifice..

2011-02-27T10:16:00.000-08:00

Try to stay alive

Until I hear your voice

I’m gonna lose my mind

Someone tell me why

I chose this life

This superficial lie

Constant compromise

Endless sacrifice.

-Dream Theater~Endless Sacrifice-

Şi dacă te-aş ruga să-mi rupi suturile cu un varf de creion? Şi dacă te-aş ruga să-mi sapi prin ţesuturi, să cauţi osul şi să-i araţi lumina zilei? Lăsând la o parte faptul ca sunt vie şi probabil ar curge mult sânge. Şi dacă ţi-aş spunde că simt nevoia să scap de firele care mă ţin la un loc, care-mi ascund măruntaiele, care încă mai păstreaza aparentele?

M-ai asculta senin, ai gândi-pentru tine- că sunt nebună şi ai pleca. Departe. Cum faci mereu. Ai fugi de la o faţă plânsă la una care mereu râde. Ai pleca de la o problemă ca să ajungi la un deliciu. Ai schimba imediat amarul pe dulce…prea dulce. Nici nu ai avea curajul să te uiţi în ochii mei pentru că nu ai în minte decât perfecţiunea catifelată a privilegiului de a alege.

Poate că în locul tau aş proceda la fel, m-aă alege pe mine în faţa orcui. M-aş preţui mai mult decat tot aurul din lume. Dar ţie nu ţi-a scurmat nimeni în carne cu un cui ruginit ca să te facă să înţelegi cât de puţin contezi. Era deajuns o zgârietură, nu era nevoie de o rana adânca. Era deajuns o lamă, nu trebuia şi rugina. Era deajuns sa fie dora deschisă şi sângerândă, nu trebuia să pună şi nisip în ea.

Acum fă-mă să nu mai simt durerea, sunt sătula de ea. Şi nu te uita că ranile-mi sunt închise. Ele dor mult mai tare. Acum puroiul nu are unde să se duce şi zvâcneşte înăuntru în fiecare secundă.

Aş plânge, dar la ce folos? Aş plânge…spre ce? Aş plânge…cu ce? Ochii îmi sunt extenuaţi de la urmăritul liniuţelor negre pe foile albe, iar glandele mele lacrimale nu mai au alta funcţie decât umezirea globului ocular într-atât încât sa nu se usuce de tot şi să se transforme în praf.

Şi dacă aş sta să mă gandesc, nu am ce proteja. Am sufletul drogat de medicaminte şi puroi. Mai am doar amintiri pe care le folosesc atunci când trebuie sa păcalesc lumea. Dar ce lume? Mai am o lume?

Nu. Am pierdut-o. Mi-am pierdut vitrina, cu tot cu pantofii din ea. Mi-am pierdut şi poarta şi cheia, cu tot cu lumea din spatele ei. Am pierdut cutia cu tot cu dungi, cu tot cu vise. Am pierdut varful de creion, cu tot cu desene, cu tot cu poezii şi proză. Am pierdut privirile cu tot cu zâmbete şi până şi cu lacrimi. Am pierdut sperante. Am pierdut promisiunile şi garoafele roşii. Am pierdut stralucirea ce mi s-a transformat în maci uscaţi. Am pierdut până şi norii plini de lacrimi amare în spatele carora se ascundeau stele paradisului meu. Am pierdut privilegii. Multe. Pe toate.

Am pierdut chiar şi privilegiul de a alege. Atunci când mi-am ales viitorul.

Leapsa

2010-10-24T03:35:00.000-07:00

Am ajuns si eu in sfarsit la calculator, cu un net folosibil si cu o tastatura pe care sa nu se bata 15 oameni sa pot scrie si eu ce am in geanta.:))

Am asa:

-o carte:Anatomia Omului-Sistemul Nervos Central

-un halat

-o pereche de manusi chirurgicale

-un penar(in care nu va spun ce am pentru ca nu termin azi)

-o cutie metalica cu creioane

-un mp3-player

-un toc de ochelari

-un portmoneu

-o bricheta, ba nu 2

-cheile de acasa

-cheile de la camin

-vreo 3 pachete de servetele

Cam atat, dar mi'am dat seama ca as avea nevoie de un ghiozdan:))

..deghizare..

2009-10-24T13:09:00.000-07:00

Câteodată visez să mă ascund
sub tencuiala clădirilor,
cele mai vechi.
Câteodată visez să mă confund
cu praful ridicat,
mult deasupra oraşului.
Câteodată visez să mă scufund
în bălţile mari şi murdare
de curcubee de benzină.
Câteodată visez să mă târăsc
printre mlaştini
de gânduri rătăcite.

Câteodată visez că mă deghizez
într-un mim…
care nu ştie să mimeze nici măcar
un zâmbet.

..linişte..

2009-08-08T03:17:00.000-07:00

Am sfărmat planetele
din dorinţa de a crea două puncte
care să ne unească (printr-o linie)…
dar am făcut un deşert.
I-am dat materie vântului
ca să devină podul care uneşte
lacrima mea cu zâmbetul tau…
dar am clădit un munte.
Am alergat norii până la capătul lumii
ca să curăţ cerul şi să ne putem oglindi
sufletele în el…
dar s-a născut furtuna.

Am aşteptat sub (o) Stea
să-ţi presari sărutările
peste inima mea…
dar ai uitat.

..nori negri şi căptuşeală de argint..

2009-07-08T04:20:00.000-07:00

Dansează stropi de ploaie
pe corzi de chitară
şi le spală Universul
de lacrimi…
şi sânge.
Dansează stropi de ploaie
printre petale de maci
şi îmi înmormântează trecutul
în lacrimi…
şi sânge.
Dansează stropi de ploaie
lângă teatrul cu vise
şi îţi colorează amintirile
cu lacrimi…
şi sânge.

Dansează stropi de ploaie
despinşi din căptuseala de argint
a norilor negri.

Like reflections on the page

The world's what you create

..this one goes out to the one(s) I love!

2009-06-27T10:36:00.000-07:00

Îţi dăruiesc cuvintele mele
să faci din ele steluţe,
apoi să construieşti fractali
care să ajungă la sufletul cerului
să pot urca la el,
să-i spun
că dragostea mea
e mai mare decât el!

Îţi dăruiesc ochii mei
să speli soarele cu ei,
apoi să îi ascunzi în mijlocul oamenilor
unde să lipescă vise
cu lacrimi,
şi să spună lumii
că dragostea mea
e mai mare decât ea!

Îţi dăruiesc măinile mele
să clădeşti o mare din ele,
apoi să aduni liniştea în scoicile ei
care să o transforme
în perle,
să-mi atârne de gât şi să-mi spună
că dragostea ta
e mai mare decât mine!

..fourteen..

2009-03-19T14:49:00.001-07:00

just..:)

>:D<

..paranoia..

2009-03-18T12:40:00.000-07:00

Nu…nu mi-e frică de întuneric,
pentru că oricând pot să aprind un chibrit
şi să îi distrug toată măreţia...
de la un chibrit!
Nu mi-e frică de negru,
chiar dacă mă poate cuprinde cu toată concentrarea lui,
pentru că stiu că voi primi o rază de mov
şi voi împleti din el un sentiment.
Nu mi-e frică de abis,
nici chiar atunci când îmi ţipă spre suflet,
pentru că întotdeauna va fi un balon de săpun
care mă va ridica sus…mai sus.
Nu mi-e frică de monştrii,
chiar dacă încearcă să-mi împietrească gândurile,
pentru că pot să-i salvez…
cu un zâmbet!

Dar mi-e frică de tăcere…

Pentru că

..toate chibriturile se sting în tăcere.

..în tăcerea care desface sentimente.

..iar sentimentele când tac sparg baloanele de săpun.

..cu cioburi tăcute care sfâşie zâmbete.

..libertate..

2009-03-08T10:02:00.000-07:00

Sunt liberă să-mi arunc gândurile
la gunoi…
sau spre un cer purpuriu.
Sunt liberă să iubesc baloanele
pentru că pleacă…
sau doar pentru că se sparg.
Sunt liberă să iubesc dungile
pentru că nu seamănă cu oamenii…
şi nu poluează.
Sunt liberă să-mi curăţ pereţii
de postere…
sau să-i umplu de cuvinte.
Sunt liberă să spăl macii
cu sânge…
sau să-i colorez cu lacrimi.
Sunt liberă să vorbesc
până se stinge ultima stea...
şi mă acopăr de praf.
Sunt liberă să-mi cresc zâmbetele
într-o grădină de irişi...
apoi să le trimit buburuzelor.
Sunt liberă să desenez planete
cu acorduri de chitară...
sau cu scrum de ţigară.
Sunt liberă să râd
până inima mi se opreşte...
şi vântul îmi fură sclipirea.
Sunt liberă să mă joc cu marea
până se colorează în galben...
şi-mi vorbeşte cu sidef de perle.

Sunt liberă să sper
la libertate...
împachetată în baloane de săpun.

***Pentru noi. Pentru ele. Pentru toate elele. Pentru nou si pentru primavara.

..metamorfoza..

2009-03-03T11:56:00.001-08:00

Construieşte-mi o lume de piatră
şi-am să-i dau sclipiri din viaţă
şi-am s-o cresc la umbra
sufletului nostru,
ca să nu fie arsă de razele
soarelui monstru.
Am să-o hrănesc cu îmbrăţişări
şi-am să-i construiesc o inimă
din zâmbete,
care să-şi bată ritmul
asemeni unui colibri purpuriu,
scăpat din visul de dimineaţă.
Am să-i trimit fericire împachetată
în şapte cuvinte,
cu şapte lacrimi
plânse de o stea…

Construieşte-mi o lume de piatră
şi-am să le arăt oamenilor
că timpul se transformă în umbră,
umbra se transformă în piatră,
iar piatra se transformă în vis.

..Scrisoare către Blog-Frumos..

2009-02-23T11:34:00.000-08:00

Salut blogule dragă,

Te-am căutat de atâtea ori în ultimele zile, dar degetele nu-mi nimereau tastele potrivite şi am renunţat să-ti mai scriu. Recunosc, recunosc cu tristeţe în suflet că am vrut să te abandonez…dar cum să te abandonez?

Un blog micuţ, colorat, cu dungi, care nu face nici un rău nimănui…decât timpului. Oooo, timpu’ supărării. Din momentul ăsta îţi declar război! Şi, timpule, război de ăsta n-ai vazut tu până acum! Cum să-mi furi tu cuvintele? Cum să-mi furi dungile? Cum să-mi furi culorile? Oi fi eu un copil cu vârsta depăşită (..sau termenul de garanţie dacă vrei), oi fi eu o visătoare cu vise de piatră, dar nu te las să mă furi.

Şi revenind la tine, blogule…am hotărât. N-am să te abandonez pentru că m-ai ascultat de câte ori am avut nevoie. Şi te-am crescut până acum…cum aş putea să te las singur în lumea asta, în care până şi timpul se luptă cu noi? Ne vom alia…împotriva timpului. Eu cu tine…tu cu mine…noi…noi toţi.

..minut..

2009-02-20T03:59:00.000-08:00

De ce n-am mai scris un rând anul aceasta? Din lipsă de inspiraţie? Ei bine nu…inspiraţia mă urmăreşte peste tot…doar din lipsă de timp. Am multe de spus..vreau să spun şi trebuie să spun..dar timpul…ei bine timpul.

Timpul vrea să-mi spună probabil că e timpul să mă retrag…timpul vrea să-mi ia cuvintele, să le închidă într-o secundă trecută. Timpul vrea să-mi trăiesc viaţa mai departe. Mai departe de cuvinte, mai departe de imagini, mai departe de culori, mai departe de creioane. Timpul îmi aminteşte în fiecare minut că pleacă…iar atunci când pleacă aduce cu plecarea lui câte o bucăţică de plumb, ce mi se depune pe suflet. Timpul îmi îmbracă sufletul în plumb şi îl ţine pe pământ, îl obligă să trăiască în realitate.

Timpul mi-a furat zâmbete, îmbrăţişări, vise, lacrimi. Timpul mi-a furat prieteni. Timpul mi-a furat lumea pe care mi-am construit-o şi mi-a arătat cum e să trăiesc fără ea. M-a obligat să trăiesc fără ea. Timpul mi-a demonstrat că toate cuvintele se uită, că promisiunile nu sunt altceva decât cuvinte, că adevărurile nu se regăsesc în vise, că visele pot fi alb negru…timpul mi-a arătat că nesiguranţa este singurul lucru sigur pe care îl am în viaţă.

..let's talk about Dream..

2008-11-24T10:12:00.000-08:00

Acum câteva ore, m-a “provocat” cineva într-o discuţie despre dragoste, despre distanţe, despre muzică. Şi când am ajuns la muzică, m-am “dezlănţuit”, mai ales că îmi auzeam sufletul cântat în căşti. Pot să spun cu mâna pe inimă că ascult multă muzică, mulţi cântăreţi, multe formaţii, multe piese. Ştiu multe piese, iubesc multe piese, traiesc pe multe piese. Dar, există mereu un “dar”...dar am melodiile mele de suflet, am trupele mele de suflet, am oamenii mei de suflet.
Să-ţi spun, dragă cititorule, ce aş spune la orice oră, în orice circumstanţe, oricui, oricând. Să-ţi spun că am o trupă de suflet. O mare trupă, de mare suflet (şi da, îmi asum toată lipsa de modestie). Poate mulţi dintre voi nu o cunoaşteţi, poate nu aţi auzit niciodată acordurile vreunei piese de-a lor, poate nu aţi înţeles niciodată vreun vers pentru că nu l-aţi ascultat. Este vorba despre Dream Theater. Visul meu... O trupă mai mult decât trupă, nişte oameni mai mult decât oameni...nişte oameni aproape zei.
Şi am să-ţi spun că sunt conştientă ca ei nu ştiu despre existenţa mea....şi nu ştiu cş există cineva într-un colţ uitat de lume care le simte fiecare secundă din fiecare cântec şi trăieşte fiecare acord al fiecărui intrument şi lăcrimează în diferite momente ale creaţiei lor...şi trăieşte fiecare vers...şi se regăseşte în fiecare vers. Şi ştiu că nu îi interesează despre existenţa mea, dar eu vreau să cred că ei cântă pentru mine şi pentru sufletul meu şi pentru ca visele mele să rămână în Teatrul acela mare...şi pentru ca toate nedefinţiile mele să fie definite...şi vreau să cred că se gândesc măcar o clipă, într-o secundă din întreaga lor existenţă, că undeva, cineva lăcrimează de prea multă fericire atunci când le ascultă prima dată albumul, de la cap la coadă...şi că apoi îşi "distribuie" piese întregii vieţi şi tuturor momentelor din ea. Şi...că atunci când le ascultă simte că este undeva mai sus de cel mai înalt nivel la care poate ajunge cu gândul..cu vorbă sau cu privirea.
Şi îţi mai spun că dacă aş ajunge la un concert de-al lor...aş fi....aş fi mai mult decât fericită!!! Numai să îi văd, să nu mai fie calculatoare, căşti, mp3player, dvd-uri, sau televizoare între noi. Să fiu eu şi ei. Să...ştiu că dioxidul de carbon pe care îl expiră vreunul dintre ei, ar putea ajunge în plămânii mei din plămânii lor, să îmi închipui că privirea vreunuia dintre ei s-ar putea intersecta cu privirea mea. Aş...aş plânge instantaneu! De prea multă fericire!
Nu cred că merit atâta fericire...aşa că mă mulţumesc cu câtă am. Şi am destulă. Nici nu îndrăznesc să visez până acolo. Ar fi ca şi cum...aş întâlni...zeii pe care îi preţuiesc atât de mult...

Ar fi un teatru plin de vise...împlinite.

***chiar dacă nu vor vedea râdurile acestea niciodată...trupei mele de suflet...Dream Theater.

Born to do,

Deserve a place,

A place beside you.

This time when I reached out my hand

It reached all the way

To heaven.

..10 intamplari ciudate si-o minune..

2008-11-19T10:20:00.001-08:00

+1 avion..sa fie 10:P

..destul..

2008-11-10T09:58:00.000-08:00

Pentru tine..

..Soarele nu e, niciodată,

destul de cald, sau strălucitor;

..Curcubeul nu e, niciodată,

destul de liniştitor, nici după cea mai mare furtună;

..Cauciucul nu este, niciodată,

destul de elastic, sau de negru;

..Aluminiul nu e, niciodată,

destul de rece şi inert;

..Cafeaua nu e, niciodată,

destul de tare, sau amară;

..Ursuleţul de pluş nu e, niciodată,

destul de moale încât să-ţi umple

golul, de mine, din viaţă;

..Lacrimile nu vor fi, niciodată,

destul de sincere ca să spele

aripile unei buburuze;

..Bocancii nu sunt, niciodată,

destul de grei să te ţină în realitate,

să îţi fure aripile;

..Pietrele nu sunt, niciodată,

destul de goale încât să nu-ţi strălucească

în palmă;

..Zâmbetele nu sunt, niciodată,

destul de departe şi poţi să le săruţi;

..Visul e, întotdeauna,

destul de aproape, atât de aproape

încât poţi să-i simţi pulsul.

..viitor..

2008-11-08T08:14:00.000-08:00

Călcam cadavrele frunzelor şi aveam privirea tulbure. Călcam cadavrele frunzelor şi mă gandeam cât mai am de trăit. Călcam pe trupurile lor moarte, cândva pline de vitaliltate şi de verde, acum uscate şi arămii şi mă umpleam, paradoxal, de viaţă. Îmi aminteam că am voie să simt; să gândesc; să urăsc; să iubesc; să privesc cerul şi să mă simt liberă; să privesc pământul şi să încep să plâng, doar de dragul de a scăpa de cuvintele căre mă apasă în adâncul sufletului; îmi aminteam cum cândva nişte stele sclipeau pentru mine; îmi aminteam cum îmbrăţişările erau pline de noi şi noi eram plini de ele. Îmi aminteam de promisiunile făcute, îmi aminteam de promisiunile primite.

Lăsam în urma paşilor frunze sfărâmate, nişte celule dezintegrate care voiau să-şi amintească cum e să trăiască, cum e să vadă lumea grăbindu-se spre nicăieri; cum e să vadă îndragostiţii îmbrăţişându-se sub ele şi trimiţându-şi dragostea în toată lumea. Visau la încă o clipă de existenţă, pe care ar fi platit-o cu toată clorofila din lume, dar pe care nimeni nu le-o putea oferi. Îşi doreau numai să se simtă puternice, încă o singură dată, în fată vântului puternic care oricât de mult ar inista nu a putea să le smulgă de pe trunchiul copacilor.

Călcăm pe cadavrele frunzelor şi auzeam foşnetele lor de durere, care îmi umpleau sufletul de amărăciune. Auzeam cum toate frunzele din lume foşnesc în urechile mele, auzeam toate şoaptele lor nerostite, le simţeam plânsul până în centrul pulsului meu. Simţeam că tot universul frunzelor se lasă strivit sub picioarele mele şi am vrut să calc mai departe pe asfaltul gol, curăţat de cadavre, dar muschii nu ma mai ascultau. Au rămas încremeniţi, iar ochii au început să-mi lăcrimeze. Pentru sufletul fiecăreia dintre ele, pentru fiecare şoaptă nerostită, pentru fiecare promisiune neîmplinită, pentru fiecare secundă furată, de oricine sau orice.

Călcam pe cadavrele frunzelor şi mă gândeam cum se vor aşterne ele, cândva, peste cadavrul meu.

..cuvinte păstrate într-un suflet..

2008-11-01T12:03:00.000-07:00

Aşează-mi pe gene steluţele
Şi măsoară-mi pulsul cu buzele,
Desenează-mi conturul ochilor
Cu ploaie deasupra macilor.

Iar atunci când zăpada-mi
va umple sufletul,
Sărută-mi amitirile ploilor de vară
cu frunzele toamnei.
Apoi cuprinde-mi dragostea
în mâinile pozate în alb
şi negru.
Stropeşte-mi fragmente de fericire
printre pietricele sclipitoare,
construite din parfum.

Atinge-mi pielea de îndrăgostit
Şi iubeşte-mi cântecul nerostit,
Dăruieşte-mi balonaşe din dor
Căzute din penele corbilor.

..Laviniei..

2008-10-29T07:11:00.000-07:00

Mie îmi place
tot ce vă place vouă,
pentru că
Soarele-mi cântă,
în fiecare zi,
despre împarăţia fluturilor;
Copacii poartă,
toamna,
cercei în formă de
frunze arămii;
Vântul îmi admiră,
noaptea,
sufletul şi îi cere lunii
să-l picteze
pe cer.
Cu stele.
Mie îmi place
tot ce vă place vouă,
pentru că
toţi oamenii zâmbesc
în aceeaşi limbă.

Laviniei, din tot sufletul, pentru că soarele îi zâmbeşte chiar şi atunci când nu o lasă să se uite la el (mi-a şoptit el mie), pentru că toţi cerceii din lume ar vrea să atârne la urechile ei ca să-i umple de fericire, pentru că toate culorile din lume se aşează mai frumos pe pânza ei. La mulţi ani! >:D<

..spasm..

2008-10-26T09:14:00.000-07:00

E frig…e târziu…e întuneric, dar în întunericul acesta sunt lucruri care strălucesc…lacrimile mele…lacrimile care curg pe obrajii mei pentru a-mi aminti că sunt om. Pentru a-mi aminti că încă mă zbat pentru a supravieţuii. Sunt lacrimi de durere…de suferinţă…de tristeţe…de amărăciune. Şi totuşi strălucesc în bezna care mă înconjoară.

Sunt lacrimile care celebrează faptul că simt; care se bucură pentru suferinţele mele…sunt acele lacrimi rele, care se întorc împotriva ta…care atunci când îşi fac apariţia îţi ard faţa, îţi topesc buzele în drumul lor, se adună pe bărbie şi aşteaptă să cadă pe piept. Să se infiltreze în inima ta…să o umple de suferinţă, de durere, de amărăciune. Nu sunt lacrimi care te descarcă…sunt lacrimi care te încarcă. Nu sunt lacrimi benefice, sunt lacrimi malefice.

Sunt lacrimi care îţi aduc la cunoştiţă crudul adevăr…acela că eşti alcătuit din simţiri. Că eşti om. Sunt lacrimi de tortură, trimise să nu te lase să uiţi că te doare ceva. Cevaul acela fiind însă de nevindecat. Sunt lacrimile de care nu ai niciodată nevoie, dar de care ai parte cel mai des. Sunt lacrimile care lasă răni. Care distrug structuri, care sprijină, totuşi suferinţa…

Însă ele strălucesc în bezna care mă înconjoară.

..my lavender dream..

2008-10-24T12:55:00.001-07:00

..legând prietenia cu o fundă..

2008-10-23T11:35:00.000-07:00

Am să te învăţ să-ţi deschizi inima
pentru oameni
şi să-i laşi să-şi construiască căsuţele
pe cerul tău.
Am să te ajut să-ţi îndrepţi cuvintele
spre nori
şi să le ceri un curcubeu,
care să-ţi unească lacrima de ieri
cu zâmbetul de mâine.
Am să-ţi arăt câte scoici strălucesc
pentru tine
şi te voi ajuta să le aduni
pe toate într-o bombonieră,
pe care,
apoi să o legi cu fundă roşie.
Am să-ţi pictez cu ace de brad
sufletul munţilor
şi voi strânge în pumni liniştea
florilor de colţ,
ca să ţi-o presar apoi,
sub formă de rouă, pe geam,
dimineaţa.
Am să înalţ zâmbete pure
aproape de îngeri
să îşi îmbrace aripile
cu fericire pământeană.
Am să spăl buburuzele
cu dragoste diluată în lacrimi
şi am să le construiesc cetăţi
împrumutând bucăţi din lună.
Ai să-mi îmbrăţişezi privirea
în fiecare zi,
cu sunet de pian, esenţă de suflet
şi vapori de fericire
ca să-mi amintesc
cum e să respir prietenia.

***Iuliei pentru fiecare mireasma de prietenie pe care a lasat-o in sufletul meu, pentru fiecare zambet pe care mi l-a daruit, pentru fiecare cuvant pe care mi l-a adresat, pentru fiecare imbratisare pe care mi-a oferit-o, pentru fiecare buburuza pe care o vad si care imi aminteste de ea. Pentru lucruri prea mari ca sa poata fi cuprinse in cuvinte.

..dăruind petale de poezie..

2008-10-20T10:37:00.000-07:00

Ţi-aş cânta…
cu stropi de ploaie, deasupra genelor,
când visezi,
dar mi-e frică să nu-ţi pierzi liniştea nopţii.
Ţi-aş dărui…
fluturii din sufletul meu, să-ţi aducă,
în fiecare clipă, un gram de fericire,
dar tu le dai lor fericire.
Vreau…
ca atunci când te îmbrăţişez
să simţi cum epidermul tău se contopeşte
cu moleculele inimii mele.
Vreau…
să-ţi adun toate lacrimile
într-o cutie din care să zboare, apoi,
baloane de săpun.
Vreau…
să-ţi şterg praful de pe umeri,
atunci când devine mult prea greu
şi nu te lasă să visezi.
Vreau…
să-mi aminteşti în fiecare zi
că oamenii sunt perfecţi
atunci când zâmbesc.

..paradox..

2008-10-18T12:28:00.000-07:00

În epoca luminilor
trăiesc o zi a întunericului.
Vreau să văd infinitul cerului,
dar simt moleculele lui moarte
căzând pe umerii mei,
şi mă roagă să le aprind, iar soarele.
Încerc să caut soarele,
dar nu găsesc decât găuri negre
care se hrănesc cu sufletele celor din jurul meu.
Acum, în ziua întunericului
din epoca luminilor
văd că cele mai întunecate umbre
sunt ascunse sub privirile senine
a unor măşti fericite care bântuie
în căutarea lacrimilor amare.
Şi simt că le-aş plânge, acum!
Aş prăvăli mărgelele de plumb din suflet
prin lacrimile amare, le-aş oferi măştilor fericite
ca să dispară.
Plâng,
dar lacrimile mele sunt dulci
şi tot mai multe măşti fericite se adună în jurul meu
să vadă cum plâng lacrimi dulci.
Vreau să plece, le rog să plece
dar ele încep să râdă. Un râs isteric şi bolnav
care mă zgârie pe suflet.
Le mai cer o dată clemenţă şi-mi îndrept privirea
spre infinitul mort al cerului
şi aştept de la ziua întunericului
o epocă a luminilor.

..what do you see?..

2008-10-18T03:21:00.000-07:00

..cântec fericirii..

2008-10-12T11:41:00.000-07:00

Talentul…talentul e o însuşire a omului, nu? Dar poate că nu e chiar o însuşire, poate e mai mult o circumstanţa. Poate că oamenilor cu talent totul se aşează în aşa fel încât să iasă perfect. Poeţilor cu talent li se aşează cuvintele în aşa fel încât să iasă sentimente la lumină. Există mulţi oameni care cunosc multe cuvinte, dar care nu pot să exprime senimente pentru că nu li se aşează cuvintele în ordinea potrivită. Poate că taletul înseamnă să ai încredre în Univers şi în coincidenţe, în viaţă şi în vise care până la urmă se vor clădi în aşa fel încât să construiască o scară spre propriul tău suflet.

Iar sufletul? Ce e sufletul? Poate că este lumina ochilor, sau poate că ochii sunt lumina sufletului. Da, am zis bine. Lumina nu oglinda. Şi poate că din acest motiv închidem ochii. Ca să ne simţim protejaţi. Dar nu ne simţim protejaţi datorită faptului că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru, ci pentru că ceilalţi nu pot să ne vadă sufletul. Iar când simţim frica, oare simţim frică pentru corpul nostru sau pentru sufletul nostru şi de aceea închidem ochii. Să nu ne fure cineva sufletul. Şi probabil că oamenii care au privirea goală nu au închis destul de repede ochii, sau poate că sufletul lor e plecat puţin, în căutare de cuvinte.

Cuvinte…cât de des le folosim. Cât de intens le folosesc. Nu m-am întrebat niciodată, însă, ce sunt cuvintele. Nu cred că sunt doar litere. Nu pot fi doar câteva litere alăturate, cărora cineva, cândva le-a dat un sens şi pe care acum le folosim în fugă. Poate ca sunt batăile inimii fiecăruia dintre noi. Trebuie să fie batăile inimilor noastre care vor să fie auzite de întreg Univerul. Dar noi nu am conştientizat niciodată acest lucru şi cine ştie câte bătăi ale câtor inimi au fost pierdute.

Şi pierderile…ce sunt? Mi-aţi spune că sunt transformări ale ceva-ului în nimic. Iar eu v-aş spune la rândul meu, că poate pierderile reprezintă metode de a ne trezi la viaţa pe care o avem. Poate, pierderile, încearcă să fie modul prin care vedem ce avem cu adevărat. Dar fiecare pierdere e însoţită de lacrimi. De parcă tot ce avem e trist, prăfuit, gri şi nu merită măcar o umbră de zambet, de vis.

Visul. El poate fi realitatea fiecarei bătai de inimă, sau a fiecărui suflet, sau chiar a fiecarui cuvânt. Visul e lumea talentului. Visul este de fapt, omul dezintegrat în molecule care se rearanjează în aşa fel încât şi luna să fie invidioasă pe noua realitate. Visul este libertatea inimii să bată cele mai puternice sentimente sau în cele mai liniştite zâmbete, visul este libertatea sufletului de a se oglindi în cele mai pure lacrimi de fericire.

Iar fericirea este… suc de nectarine..iarbă umedă care îmi atinge tălpile..vocea lui Chris Martin acompaniată de un pian..o cană cu dungi..un fulg de nea care a căzut pe vârful nasului meu şi nu s-a topit..o îmbrăţisăre lungă..o Floarea-Soarelui care îmi zâmbeşte..un Mac care mă iubeşte..un Iris care mă ascultă..un copil care mă lasă să-i ating sufletul pur prin ochii cristalini..râsul prietenilor mei..mirosul de levănţică..zborul baloanelor..cântecul unui fluture..ascuţitură de creioane colorate..coajă de portocală..o “armată” de jeleuri în formă de ursuleţi..ciocolată cu alune..un pod de lemn care trece peste o apă liniştită..prăjitură cu mere..în Lumea mea.

***vocea lui Chris Martin este acolo pentru că o ascultam în momentul acela. Dar mai sunt câteva voci si câteva intrumente care îmi aduc feicire. Şi poate că sunt prea multe ca să le amintesc aici.

..look how they shine..

2008-10-12T09:36:00.000-07:00

And you know

For you

I'd bleed myself dry

***"you" poate fi si plural

..poezie fără titlu..

2008-10-10T07:29:00.000-07:00

Iarna, oamenii iubesc mai mult,
ca să-şi încălzească zâmbetele,
iar când norii nu le mai veghează sentimentele
închid ochii şi respiră frigul,
până le ajunge în mijlocul sufletului.

Noaptea, corbii vin mai aproape de ei,
ca să le simtă dragostea pulsând prin artere
şi să le presară pene de fericire
deasupra pleoapelor, în timp ce dorm.

Câteodata vor să demonstreze Universului
că toate cifrele se transformă în litere,
din litere în granule de nisip, care apoi
se clădesc într-un vis cu nuanţe de mov…
şi negru.
Poate ar vrea să-şi cânte singurătatea
în acorduri de chitară electrică,
dar le cerem prea multe îmbrăţişări
şi gânduri îndreptate spre noi.
Şi am vrea să le oferim libertate,
dar nu ne putem înţelege să plecăm
toţi deodată…să rămână cu gandurile lor.
Şi chiar dacă am pleca, ar trimite macii
şi irişii să ne întoarcă din drum.
Ar accepta singurătatea cu noi, cu ochii noştrii
cu zâmbete şi săruturi. O singurătate împreună.
Pentru că iubim oamenii care
vorbesc cu bătaile inimii .

***pentru sufletul Lui..pentru zambetele mele..pentru vise de copii..sa traiesti>:D<:*

..în aşteptarea zăpezii..

2008-10-04T07:43:00.000-07:00

Nu mai am culori pe unghii. Le-am şters. Acum sunt pură..a venit toamna. Nu-mi mai atârnă brăţări de aţă la încheieturile mâinilor, pentru că nu mai vreau protecţia lor. A rămas o “bandă” albă de piele neatinsă de soarele verii care tocmai a trecut. Soarele acela care mi-a ars mare parte din piele şi m-a făcut să sufăr.

Nici braţele nu-mi mai stau inerte, spânzurate de umeri, bălăngănindu-se pe lângă trup, la fel cum făceau vara. Acum s-au încolăcitîn jurul pieptului meu, încercând să-mi conserve puţina energie pe care o mai produc. Sau poate încearcă să-şi amintească de toate îmbrăţişările verii.

Dar sunt pură..curată de gânduri tăvălite prin noroi de fiecare dintre voi, curată de cuvinte călcate în picioare, curată de foile arse deasupra creştetului meu, curată de fumul colorat ce vă ascundea minciunile. Acum sunt clară..ca o lună neumbrită de vreun nor. Sunt pură şi nouă. Eu renasc toamna. În aşteptarea iernii, care va aduce fericire sufletului meu. Aştept iarna..fiecare celulă a corpului meu o aşteaptă..ca să aibă iar culori, ca să treacă “banda” albă, să se acopere de aţă colorată, ca să îmbrăţişez viaţa, ca să am gânduri, vise, foi si fericire. Fericire pură..curată..ca zăpada..din fiinţa mea.

..toamnă..

2008-10-03T07:59:00.000-07:00

..dureri..dor..oboseală..ploaie..zâmbete şterse..nelinişti..

..Vindecaţi-mă..

2008-09-28T05:36:00.000-07:00

..pentru cei care ramân şi cei care pleacă..

2008-09-25T12:09:00.000-07:00

Voi sări mai sus de curcubeu,
ca să vă arăt că nici un munte nu e
mai mare decât mine.
Fiecare picătura de apă va atinge pielea mea,
ca să vă arăt că Pământul e mic.
Orice rază de soare va trece mai întai prin retina mea,
ca să vă arăt că întunericul nu există.
Voi ascunde toţi norii în buzunarele blugilor mei,
ca să vă arăt cum cerul e senin tot timpul.
Voi aduna toate pietrele pe tălpile tenişilor,
ca să vă arăt ca distanţele sunt de fapt
cât un vârf de creion.
Am să citesc fiecare cuvânt scris pe fiecare frunză
şi am să vi-l cant,
ca să vă arăt că tăcerea este de fapt rostirea gâdurilor,
cele mai ascunse.
Voi lipi toate cioburile tuturor sufletelor rănite,
ca să simţiti că toată cafeaua din lume e dulce.
Voi colora toate nuanţele şterse de vreme
în stropi de ploaie şi zâmbete,
ca să vă arăt că durerea este doar o iluzie.
Am să renovez ruinele persoanelor voastre
din cenusă şi lacrimi,
ca să vedeţi cum macii iubesc ochii verzi,
caprui, negrii sau albaştrii.
Voi trăi fericită fiecare secundă a vieţii mele,
pentru că fericirea nu se simte,
se trăieşte. Şi prietenii nu pleacă niciodată.

***celor care pleacă, au plecat sau vor pleca. Şi celor care rămân. Mai ales celor care rămân.
***Am ales poza asta pentru ca cei care rămân sunt macul, iar cei care plecă sunt margaretele care se vor întoarce mereu, iar macul le va iubi întotdeauna.

Am ale

..rasarit. zbor. fericire..

2008-09-24T06:26:00.000-07:00

Aşteptam fluturi de la răsărit,

în schimb am primit oameni.

Dar nu de la răsărit, ci de la Dumnezeu.

Credeam că sunt doar oameni,

cu ochi senini,

cu zâmbet cald,

cu sufletul în palme

şi dragostea în vene,

trimişi să-mi arate că viaţa nu plânge,

ci dansează.

Au cântat pentru mine,

au scris pentru mine,

au adus cerul mai aproape.

Mi-au clădit imperii de trandafiri

şi faleze de căpşuni.

Am visat că le vor creşte aripi

şi vom zbura împreună la nori,

unde ne vom construi case de vise

şi parfum.

Am sperat că vor avea praf pe aripi

şi vor ajunge la mare,

să-i şoptească ce mult o iubesc.

Şi am atins un nor…

Şi am iubit o mare…

Şi mi-am desenat cu cerul pe soare

fericirea blondă să o vadă tot Universul.

Iar când am ajuns, din nou, pe Pământ

am rugat o scoică să-mi adapostească dragostea,

pană când El va scrie numele meu în nisip

şi-i va zâmbi. Atunci să-i şoptească despre mine,

să-i îndrepte paşii spre visele mele

şi mângâierea spre fulgul topit din inima mea.

A trecut vreme, am crezut că nu mai vine.

Dar el s-a oprit pe drum

să-mi culeagă buline.

Apoi a vorbit cu cerul să le presară deasupra noastră

şi-mi ningea! Îmi ningea cu zâmbete,

îmi ningea săruturi,

îmi ningea cu vise,

îmi ningea buline.

Îmi ningea şi lumea se clădea în jurul meu.

Lumea pe care o adoram deja. Lumea mea, cu voi!

I-am cerut lui Dumnezeu oameni,

Dar mi-a trimis, de la răsărit, fluturi!

***Anei..de ziua ei.

..prietenie..

2008-09-19T04:45:00.001-07:00

Când nu plâng eu,
plâng alţii pentru mine...
Îmi împrumută sufletele lor!
Când nu am paşi,
merg alţii pentru mine...
Pe strada mea, ce e acum a lor!
Când nu trăiesc,
simt alţii pentru mine…
Salvează zâmbete pierdute în decor!

*******Vă iubesc!*******

..vindecare..

2008-09-13T06:10:00.000-07:00

Calcă-mi pe albastrul ochiului,
când nu mai simt nimic.
Aminteşte-mi câţi stropi de ploaie
au curs pentru mine.
Curăţă-mi sufletul de noroi,
când aripile-mi sunt sfărmate.
Raceşte-mi buzele şi oasele
când carnea îmi e îngheţată.
Decantează-mi sângele de durere,
când macii nu-mi mai zâmbesc,
ci mor.
Şopteşte-mi raze de speranţă,
când am privirea înceţoşată.
Pictează pentru mine dragostea pe cer
şi poartă-mă pe braţe până la ea.
Dăruieşte-mi toate cuvintele din lume
să-ţi pot scrie sentimente.
Separă fluturii de mlaştini secate,
când Universul mă sufocă.
Îmbrăţişează-mi inima
până în vârful nasului.
Sărută-mi zâmbetul, cu genele,
când lacrimile-mi spală privirea.
Adună cioburile din mine
şi aşează-le în cutia de amintiri
să simt că am existat.
Clădeşte-mi lumea din oameni
şi irişi.
Atinge-mi degetele cu un creion
să pot trimite telegrame spre Lună.
Aprinde-ţi stelele din suflet
şi spune-mi „Noapte buna!“

***pentru sufletul meu

..vreau..

2008-09-04T12:23:00.000-07:00

Astăzi nu iubesc pe nimeni!
Azi nu vreau luna la picioarele mele,
şi nici stelele din ochii tăi.
Azi nu vreau cuvinte dulci, acre sau amare.
Astăzi nu vreau lacrimi de fericire
sau furnicături sub piele.
Azi dau drumul fluturilor din stomac,
nu mai vreau bătaia lor.
Azi închid toate amintirile în cutie.
Astăzi nu vreau stropi de vânt,
raze de ploaie sau adieri de soare.
Azi nu vreau lumină, dar mi-e frică de-ntuneric.
Nu-mi spune glume, nu astăzi,
dar nu mă lăsa să plâng.
Nu-mi arăta răsaritul, oricum nu-l voi vedea.
Nu vreau parfum şi nu vreau culori,
şi nici pe pat petale de flori.
Azi nu vreau cântece care să-mi spună ce-am simţit,
şi nici poze ca să-mi arate ce-am trăit.
Azi nu vreau inspiraţie pentru că nu am creioane
şi nici cuvinte.
Nu-mi daţi baloane,
nu mă vor înălţa. Nu pe mine. Nu azi.
Nu-mi trimiteţi fluturi care să-mi călauzească paşii,
le vor cădea aripile înainte să mă vadă.
Nu-mi deschideţi ochii şi nu-mi închideţi gura!
Astăzi nu îmi e dor de nimeni.
Nu vreau să aud cum ticăie ceasul sau cum picură apa.
Astăzi nu mă gândesc la voi. Şi nu, nu mă gândesc la mine!
Astăzi nu vreau să ajung la sufletele voastre.
Nu am ce căuta acolo. Nu astăzi.
Azi, să nu mă iubiţi şi să nu mă urâţi.
Azi, lăsaţi-mă să nu fiu eu
să nu râd, să nu gândesc, să nu simt.
Şi nu scuturaţi praful aşezat pe foile goale,
îl voi şterge eu. Mâine!

Teodorei, pentru zile ciudate, cu senzaţii ciudate, nu neapărat din cele mai plăcute. Pentru lacrimi şterse şi zâmbete readuse. Şi pentru îmbrăţişari rare dar profunde.

..cutie..

2008-09-01T10:00:00.000-07:00

Nu pot să cred că vara mea de 18 s-a sfârşit. Nu pentru că vara ar fi anotimpul meu preferat, ci pentru că s-a sfârşit..vara mea de libertate, vara mea de copilărie “extinsă”, vara mea de vise proaspete. Vara care trebuia să fie cea mai frumoasă, e gata. Şi nu ştiu dacă a fost cea mai frumoasă. Ştiu sigur că a fost cea mai plină…plină de var, plină de praf, plină de febră musculară, plină de nervi, plină de dureri…plină de îmbrăţişări, plină de zâmbete, plină de prieteni, plină de soare, caldură, zile frumoase, cadouri, dragoste…plină de muzică!

E gata! Şi parcă se duce cu ea o bucaţică din mine, dar vine înapoi…se ascunde în cutia cu amintiri. Acolo în cutie se transformă în cuvinte…prieteni, film, colaj, tricou cu fluturi, tricou cu colaj, calendar, cană, poezii, gladiole, borcan cu ploaie, soare, nor, chitara verde, sarma, tablou, balon, fericire, verde, îmbrăţişare mare, autobuz, munte, soare, vânt, prietenie, flori, picioare goale, iarbă, lacrimi, dor, îmbrăţişare, “familie”, lună, foc de tabără, aparat spart, lacrimi, concurs, gradiniţă, twister, râs, mult râs, muzică, Cluj, diploma, stele, poze, lacrimi, mov, album, tricou, urechi roşii, concert, ceartă, pedeapsă, dezamăgire, lacrimi, oboseală, hamac, pipă, carte, pernă, oraş, bordură, prieteni, terasă, Vama, articifii, Iris, fericire, scări, telefon, ceartă, foi goale, lacrimi, foi pline, somn, emoţii, înţelegere, fericire, prieteni, maşini, drum, munte, plimbare, certuri, vase de spălat, fum, râs, cană cu dungi, jeleuri, bere, stele, CNP, prieteni, linişte, macaroane, barcă, lac, nervi, arsuri, cuvinte, foc, porumb, căţel, macaroane, umbră, bunica, dor, şoc, dezamăgire, Diesel, zâmbete, dragoste, fum, dor, 7, fericire, prune, mere, pere, nervi, apă din fântână, clătite, ploaie, alergie, nervi, lacrimi, praf, vopsea, plimbare, plan B, plan A, iar vopsea, Diesel, Timi, prieteni, amintiri, somn, dor, aşteptare, revenire, bucurie, îmbrăţişări virtuale, dor şi mai mare, muzică, speranţe…gata vara.Aşteptări de la toamnă? Prima e probabil revederea (>:D<), apoi fericire, zambete, prieteni…lume…dragoste…voi…eu…noi!

..love?..maybe..

2008-08-19T03:30:00.000-07:00

..Seven Steps to Heaven..

..Love?..Definitely!..

..Thank you..>:D< :*

..baloane..

2008-08-05T01:37:00.000-07:00

Toţi oamenii zâmbesc în aceeaşi limbă!!!

Paulei, pentru că mi-e dor..de ea şi de zâmbetele ei.
Teodorei, pentru că totul va fi bine, cândva.
Dariei, pentru „copilăria“ ei.
Iuliei, pentru dragostea pe care o poartă în suflet.
Ralucăi, pentru cuvinte aşternute pe foi care mă ating direct pe suflet.
Marianei, pentru că încă ne mai suportă.
Patriciei, pentru îmbrăţişările pe care i le-am dat.
Anei, pentru că zâmbetele pot face minuni.
Andradei, pentru că nebuniile nu se tratează.
Lui Sergiu, pentru că prunele s-au copt mai repede anul acesta..şi pentru cuvinte.
Lui Dragoş ( Călin ;)) ) pentru zâmbetele mele.
Lui Tudor, pentru toate drumurile/călatoriile pe care le va face în toată viaţa lui.
Lui Florin, pentru că viaţa trebuie zâmbită şi acceptată aşa cum este.
Lui Paul, pentru că este fratele meu...şi pentru că îmi zâmbeşte des, în ultima vreme.

..for the beautiful people..

2008-08-04T19:34:00.000-07:00

Poate vă întrebaţi cui se cuvine toata dragostea mea. Poate vă întrebaţi dacă iubesc, dacă simt, dacă zâmbesc. Poate vă întrebaţi daca mă bucur vreodată, dacă paharul meu este vreodată plin şi dacă am vreodată privirea senină, plină de zâmbet.

Şi am să vă răspund. Da, iubesc, simt şi zâmbesc. Mă bucur şi am privirea plină de seninătate si speranţă. Văd paharul plin atunci când mă gândesc la persoanele care merită dragostea mea, la persoanele frumoase din jurul meu, la persoanele care mă fac pe mine să fiu frumoasă. Zâmbesc atunci când dau cu ochii de aceste persoane frumoase, pentru că merită. Merită tot ce aş putea eu vreodată sa le ofer, merită tot ce aş putea să exprim prin cuvinte, prin vise, prin gânduri, prin sentimente.

Merită pentru că au curaj, au curajul să mă descopere, au curajul să privescă dincolo de aparenţe şi dincolo de orice cuvânt; pentru că îmi acordă cate o particică din timpul lor, pentru că se gandesc la mine, fie şi o singură secunda în fiecare zi, şi astfel continui să trăiesc, acolo în gândul sau în sufletul lor. Merită deoarece au încredere în mine, cred mai mult în forţele mele decât cred eu, mă încurajează şi mă sprijină. Sunt lângă mine atunci când le simt nevoia, sunt tot ce cer de la viaţă. Îmi sunt prieteni.

Persoanele acestea frumoase sunt lumea mea, sunt cărămizile care-mi înalţă casa, sunt stâlpii de rezistenţă ai sufletului meu. Sunt tot ce am de la viaţă, şi cu mâna pe inimă pot spune că viaţa a fost foarte generoasă cu mine. Sunt zâmbetul meu, speranţa mea, liniştea mea.
Şi, deşi, de cele mai multe ori, nu le arăt, îi iubesc. De fapt nu am cum să nu îi iubesc din moment ce ei constituie lumea mea. Lumea mea, ce frumos sună şi ce frumos este. Locul în care mă simt cel mai bine, locul în care mă sint eu, locul în care nu am nevoie de protecţia unei carapace sau a unei măşti. Locul unde sunt adunaţi toţi cei care ştiu să umble cu sufletul meu, toţi cei în care am încredere, care ştiu că nu mă vor dezamăgi.

Cum aş putea să nu mă bucur, să nu zâmbesc atunci când mă gândesc la ei, atunci când îi văd lângă mine, când pot să-i îmbrăţişez? Şi nu mă mai întrebaţi dacă sunt îndrăgostită…vă spun acum că da, sunt îndrăgostită! Sunt îndrăgostită de oamenii aceştia frumoşi care mă definesc, care m-au şlefuit, care au avut- şi au încă- grijă de mine, oameni frumoşi care mă fac să mă simt OM!

De aceea zâmbesc, sunt fericită, sunt “happy”…pentru că este, poate, e singurul mod în care aş putea să vă multumesc, să vă amintesc cât de importaţi sunteţi pentru mine, pentru sufletul meu. Zâmbesc pentru fiecare dintre voi şi mă bucur în fiecare secundă că am posibilitatea aceasta…să zâmbesc pentru voi…pentru că am avut şansa să vă cunosc, să vă vorbesc, să-mi clădesc lumea pe voi… pentru că am posibilitatea să vă am în lumea mea! Şi nu am cuvinte să vă multumesc…de acum rămân doar faptele.

De câte ori, pe zi, muriţi?

2008-07-30T23:01:00.000-07:00

Muriţi de câte ori închideţi ochii şi renunţaţi la un vis.
Muriţi de fiecare dată când inima unui prieten sângerează.
Muriţi de fiecare dată când o floare devine praf.
Muriţi în fiecare clipă în care lacrima de durere a unui copil se loveşte de asfalt.
Muriţi în fiecare moment în care pe strada voastră nu apare soarele.
Muriţi cu fiecare zâmbet pe care nu îl dăruiţi.
Muriţi cu fiecare îmbrăţişare pe care o refuzaţi.
Muriţi cu fiecare cuvânt pe care îl înghiţiţi.
Muriţi cu fiecare prieten de care ne îndepărtaţi.
Muriţi de câte ori uitaţi să vă apreciaţi viaţa.
Muriţi în fiecare secundă în care culorile din jur tind spre gri.
Muriţi în fiecare clipă în care uitaţi ce e fericirea.
Muriţi de fiecare dată când uitaţi ce aveţi în jur.
Muriţi de fiecare dată când vă daţi seama că muriţi. Atunci muriţi puţin mai mult.

Oare nu muriţi, într-o zi, mai mult decât trăiţi?

***poza apartine Paulei...mi-am permis sa o folosesc pentru ca mi se pare sa reprezinta cel mai bine ce vreau sa exprim...
***Paula, tie iti voi explica mai pe larg, cu prima ocazie.

..confuzie..

2008-07-27T12:22:00.000-07:00

Zbor spre nişte cuvinte.
Trăiesc prin nişte culori.
Caut nişte zâmbete.
Uită-mă!

Merg pe nori de praf.
Respir prin oceane de lacrimi.
Visez pe cioburile sfărâmate.
Priveşte-mă!

Zâmbesc pentru speranţe.
Simt pentru suflete pierdute.
Iubesc pentru fluturi rătăciţi.
Îmbrăţişează-mă!

***Dariei…pentru că e la fel de încăpăţânată ca şi mine când nu trebuie. Şi pentru că o iubesc.

..Iadul..

2008-07-26T11:30:00.000-07:00

Priveşte în jur. Cât eşti de singur! Până şi frigul a fugit de tine. În jurul tău nu e frig..nu e nici cald, însă. În jurul tău urlă singurătatea. Deschide ochii! Înfruntăţ-i singurătatea şi temerile. Câtă ironie în viaţa asta, nu-i aşa? Tocmai tu, care ai spus de atâtea ori că nu suporţi singurătatea, că cea mai mare temere a ta este să te trezeşti singurul om de pe Planetă, izolat de lume, de prieteni, de zgomote, de cuvinte, de viaţă. Tu, cel care şi-a descris Iadul ca fiind un imens pustiu. Tu, cel care simte nevoia să aibă mereu pe cineva alături. Tu ai ajuns singur. Ai ajuns în mijlocul nimicului.

Să-ţi spun şi ce e cel mai dureros? Că toţi prietenii tăi, toată lumea ta, toate cuvintele tale sunt la câţiva paşi de tine, sunt atât de aproape că îi poţi atinge, dacă te întinzi destul de mult. Dar tu eşti singur. Iar dacă ai deschide gura şi ai striga, te-ar auzi, şi-ar aminti de tine, poate chiar te-ar ajuta. Dar nu mai ai puteri, nu mai ai credinţă destulă, nu mai ai vitalitate. Te complaci într-o letargie, care crezi că-ţi va uşura singurătatea..încerci să-ţi ascunzi singurătatea tăcând..crezi că daca nu vei scoate un cuvânt ea va pleca, va uita că eşti acolo, iar viaţa ta va fi ca înainte..crezi că dacă vei rămâne nemişcat pentru destulă vreme, ceilalţi nu vor observa.

Şi ştii că te observă, ştii că EA nu va uita de tine, ştii că nu va fi cu nimic mai uşor. Niciodată. Iadul tău a ajuns pe Pământ!

..resemnare..

2008-07-24T11:24:00.000-07:00

Mă simt resemnată. Mă simt ca un adult, care renunţă la un vis de-al său pentru că “Nu se poate”. Simt că mi-am pierdut aerul acela de adolescent “revoluţionar”, care e în stare să mute munţii din loc, pentru o dorinţă de-a sa. Simt înăuntrul meu un gol. Un gol provocat de nimic. Mă simt golită de ei pentru nimic. De fapt, pentru că am vrut să fac multe. Prea multe. Prea multe şi pentru aerul meu “revoluţionar” care a clacat.

Mă simt îmbătrânită de nişte cuvinte. Mă simt dărâmată de lucrurile care, până nu demult, erau armele mele. Nu mai ştiu nici să le folosesc. Nu mai pot să le folosesc, sunt blocate undeva, aşteptând o descătuşare..care se pare că nu mai vine. Simt cum persoana mea e blocată. Undeva, într-un moment în care a încercat să facă mai multe decât putea visa.

Sunt resemnată..cu gândurile mele..cu mine..cu voi..cu războaiele..cu pacea..cu dragostea..cu ura..cu lacrimile, chiar şi cu zâmbetele..cu trecerea timpului..cu bătaia vântului..cu stropii de ploaie care se sfarmă de asfalt..cu ochii mei trişti..cu zâmbetul tău amar..cu răceala din jurul meu..cu schimbarea anotimpurilor..cu limitele mele..cu visele care nu se împlinesc..cu vorbele care nu vin..cu baloanele care zboară spre o lume mai buna..cu neîncrederea pe care mi-o acordaţi..cu pedepsele pe care credeţi că le merit..cu distanţele..cu vieţile care se sting..cu zidurile care se transformă în ruine..cu sufletele care se transformă în cioburi..cu cioburile care nu se adună de pe jos..cu dungile care se tranformă în cercuri..cu şoaptele care devin tăcere sau ţipete..cu viaţa..cu moartea..cu singurătatea..cu zbuciumul fiinţei mele care ar vrea mai mult..cu lumea asta care nu poate să-mi ofere..cu aşteptarea!

..dungi..

2008-07-16T10:41:00.000-07:00

Azi am avut o zi plină de zâmbete, plină de îmbrăţişări. O zi plină. Nu prea pot să descriu ce am simţit, sau ce simt. E un amalgam de sentimente care încearcă să iasă la suprafaţă, să strige în gura mare că există, ca sunt aici. În mine. Azi sunt fericită. Pentru tine. Pentru voi. Pentru mine.

p.s.: I took my love down to violet hill..there we sat in snow..
La Multi Ani, Paula!!!

..Paşi spre fericire..

2008-07-15T13:47:00.000-07:00

Câte culori te învaluie azi,
Câte nuanţe-ţi zâmbesc…
Condu-le spre inima,
Înalţă-le spre ochi
Şi îmbrăţişează-le spre piele.
Simte-le! Iubeşte-le!

Păstrează-le într-o cutie
Numită suflet.
Până când ploaia va spăla
Şi ultima urmbă a pasului tău.
Iubeşte-le! Trăieşte-le!

Învaţă-le să râdă şi ajută-le
Să alunece spre alte suflete.
Adună-le-ntr-un cântec şi leagănă-le
Până în mijlocul soarelui.
Trăieşte-le! Visează-le!

Visează-le la fel cum eu visez
Să se construiască vreodata un lift,
Care să ma ducă până la inima ta
Care să mă înalţe până la tine.
Şi atunci voi vedea Lumea verde,
plină de zâmbete, îmbrăţişări şi dragoste.
Atunci voi vedea FERICIREA.

***Unui copil care mi-a cerut trei “accidente” pe zi. Dar condiţia mea de om, limitat nu poate să-i satisfacă dorinţa. Unui copil care a sărit direct în mijlocul sufletului meu şi s-a aşezat turceşte în mijlocul intersecţiei principale de acolo. Unui copil care iubeşte, trăieşte, visează…unui copil care e mai matur decât mulţi dintre adulţii pe care îi cunosc. Unui copil care a iubit, iubeşte şi a fost iubit în viaţa lui mai mult decat mulţi din adulţii pe care îi cunosc. Unui copil pe care îl iubesc şi pe care vreau să-l am mereu în preajmă.
Mulţumesc pentru zâmbete, pentru îmbrăţişări, pentru lacrimi. Eşti o minune. >:D<

2008-07-13T12:34:00.000-07:00

Accident

Aş vrea să-ţi daruiesc
toate cuvintele mele
şi să te fac fericită.
Mi-aş dori să-ţi arăt
cum cuvintele simt,
cum iubesc,
cum se întristează,
cum speră şi visează
alături de tine!
Aş vrea să-ţi construiesc
o lume, doar a ta,
din cuvintele mele.
Ca să vezi că se poate.
Poţi să auzi prin cuvinte,
să vezi prin cuvinte,
să simţi prin cuvinte,
să trăieşti prin cuvinte.
Trebuie doar să ai încredere.
În ele!
Şi în mine…

..Baladă pentru o minune..

2008-07-13T11:00:00.000-07:00

Ai venit la mine şi mi-ai spus, foarte încântat: “Plouă!”. Auzeam şi eu cum stropii de apă cădeau din cer şi se izbeau de cimentul acela dur şi gri, dar sunetul lor nu imi trezea nici un sentiment. Vedeam cum nişte bucăţele de apă se prelingeau pe geamul camerei, dar această imagine nu-mi schimba deloc starea. Mi s-a părut ciudat faptul că erai atât de încântat de ploaie şi ţi-am răspuns sec: “ Doar ploua, e doar apă. A mai plouat, nu e o noutate pentru nimeni. Şi va mai ploua.”

In clipa aceea am văzut cum mantia dezamăgirii pune stăpânire pe chipul tău. Am realizat că am făcut o gafă, dar nu mai avea rost să îmi retrag cuvintele, orium nu s-ar fi întors. Speram doar să-mi răspunzi. Şi mi-ai răspuns…

Mi-ai spus…”Nu e doar ploaie, nu e doar apă. E sentiment, e viaţa. Gândeşte-te, apa cade de sus, din cer şi asa uneşte cerul cu pământul. Cât va exista ploaie va exista şi iluzia unei limite a cerului, o limită pe care am putea-o atinge. Putem visa că vom atinge cerul cât timp există ploaia, putem trăi cu gândul că într-o zi vom păşi pe nori, ne vom juca cu razele soarelui şi vom vorbi cu stelele. Toate sunt acolo sus, toate sunt pe acelaşi cer..şi din toate doar ploaia vine la noi, pe ea o putem atinge.

Şi în drumul ei spre pământ întâlneşte diverse piedici dupa care se mulează. Ai văzut vreun strop de ploaie care atunci când cade pe o ramură a unui copac işi păstreaza forma? Nu. Stropul se transforma, se prelinge, curge de-a lungul ramurii. De fapt, poţi spune că ploaia îmbracă! Îmbracă frunzele, îmbracă florile, îmbracă fierele de iarbă, înveleşte casele, pietrele. Chiar şi pe tine! Dacă ieşi acum în ploaie vei simţi cum te înveleşte într-un strat subţire de apă, care te face să te simţi parte integrantă a Cosmosului, te face să te simţi un strop mai mare de apă.

Ploaia spală..spală faţa lumii, pentru ca ea să dea ochii cu soarele mai apoi. Spală praful, spală grijile, spală neputiinţa. Ploaia îţi cântă..îţi cântă în şoapte să te linişteasca. Ploaia îţi dă voie să iei o pauză, să te deconectezi şi s-o asculţi, s-o simţi.

Ploaia te protejează. Te protejează şi te sprijină. Probabil că nu mă inţelegi..dacă ai începe acum să plângi, şi ai ieşi afară, stropii de ploaie s-ar contopi cu ale tale lacrimi şi împreună ar curge spre nimic. Te scapă de lacrimi amare şi te protejează deoarece nimeni nu şi-ar da seama că plângi sau ai plâns.

Ploaia iubeşte şi nu face diferenţe. Iubeşte pe toată lumea, îmbracă orice, se amestecă oricum. Iubeşte atât de mult încât dă viaţă. Poţi să vezi cât de frumoasă e dragostea ei doar uitându-te în jur. Văzând macii, văzând lalelele negre sau freziile. Văzând frumusetea ierbii şi a frunzelor, verdeaţa lor. Simţind mirosul curat şi pur al lor.”

M-ai lăsat fără cuvinte atunci, am reuşit doar să-ţi zâmbesc. Pot să-ţi răspund acum? Vreau să-ţi plouă cerul şi să te acopere, să te îmbrace, să te apere, să-ţi spele grijile şi neputinţa, să te iubească… sa ne plouă tuturor aşa frumos cum îţi plouă ţie.

***Unui om care merita..merita mai mult decat toate cuvintele mele..merita mai mult decat as putea vreodata sa-i dau.
****Iar ultimul paragraf ii apartine Paulei.:)

..ei..

2008-07-12T11:54:00.000-07:00

Puţine cuvinte care au dus la multe sentimente. Scurt timp în care am ajuns la lungi îmbrăţişări. Amintiri care îmi fac ochii să se scalde în lacrimi dulci, gânduri spre care mă întorc mereu cu acelaşi zâmbet sincer pe buze, pentru că îmi aminteşte de al tău.

Acum pot înţelege cum poate cineva să te vadă ca pe un al său univers. Tu eşti Universul! Vorbeşti în şoapte de vânt-de aceea cuvintele tale ajung până în cele mai mici unghere ale sufletului; priveşti în raze de lună şi precum ea transformi orice lucru simplu în unul fabulos; atingi cu spume de valuri, speli tristeţi şi ascunzi lacimile noastre; zâmbeşti prin răsărit de soare şi încălzeşti orice suflet de muritor. Cânţi pe acorduri de sirenă, ne cânţi viaţa!

Ne-ai desena într-un bloc de desen pe care l-ai purta mereu cu tine. Nu trebuie. Pentru că eşti Universul, eşti mereu cu noi! Noi te-am aduna de peste tot, din praf, din fluturi, din vânt, din zâmbete, din lacrimi, din culori, din frunze şi din apă, din cântece şi dragoste, dar cineva te-a adunat înaintea noastră, cineva a adunat Universul într-o persoană, dar ne-a lăsat o fereastră spre el. Acel „cineva“ ne-a făcut atât de norocoşi. Să fim noi aceia care te ating, te îmbrăţişează, te privesc, te sărută, te iubesc. Noi! Ce frumos sună! Ce frumos este!

Am primit un dar atât de frumos şi mai ales atât de preţios...Am să-l închid în suflet, în minte, în cuvinte; am să-l păzesc cu sfinţenie, dar mai ales am să-l ajut să crească.

Şi spun din nou...prea puţine cuvinte care să exprime ce simt!

Paulei Cotoi >:D<

..pentru un om atât de drag..

2008-07-10T12:50:00.000-07:00

La mulţi ani, Raluca!

Clipe de emoţie, raze de speranţă…zâmbete....multe zâmbete! Îmbrăţişări, o grămadă de îmbrăţişări. Le meriţi! Pe toate, pe fiecare în parte!

Îmi doresc să fii multă multă vreme prin preajma mea! Să-mi bântui lumea…sa nu ma uiti! Îţi doresc sa fii fericită, sa ai vise muuuuuulte multe şi toate să fie îndeplinite. Şi să ai alături prieteni tot timpul. Şi chiar daca nu sunt toţi să fie câţiva care să-ţi aminteasca de toţi ceilalţi.

Te iubim, noi toţi! Te iubesc-eu personal! Pentru tot ce ai făcut, pentru tot ce ai gândit, pentru tot ce însemni pe lumea asta! Pentru că eşti! Mulţumesc!

Pentru un om atât de drag.......

..pseudoadulţii..

2008-07-09T04:26:00.000-07:00

Sunt persoane care aleg teluricul în locul spiritualului..sunt oamenii care nu mai văd lumina soarelui, îşi mai amintesc doar că el străluceşte..sunt oamenii care nu folosesc zâmbete, pentru că atât de mult timp a trecut de când au zâmbit ultima oară încat nu mai ştiu cum se face..sunt cei care nu dau îmbrăţişări şi nici sărutări celorlalţi, pentru că nu vor să transmită nimic, nici măcar căldură..nu o mai au.

Pseudoadulţii caută probleme în orice activitate oricât ar fi ea de simplă. Ei încearcă să demonstreze celor din jur că viaţa este, de fapt, cu mult mai grea decât pare şi singura raţiune a ei este să acumulezi cât mai mulţi bani, cât mai multe case sau maşini, să te poţi mandrii celorlaţi pseudoadulţi. Aceştia la rândul lor nu ascultă ce se vorbeşte în jurul lor, simţul auzului i-a cam lăsat..dar şi-au dezvoltat un altul..şi-au dezvoltat simţul competiţiei. Şi a luat naştere astfel o competiţie tacită între toţi pseudoadulţii, o competiţie în care fiecare îşi etalează lucrurile pe care le posedă, le şlefuieşte le poleieşte cu aur să fie cât mai intimidante, luxuriante şi să pară cât mai scumpe.

Pseudoadulţii nu mai văd culori, ei îşi văd toată viaţa în alb şi negru..ei nu mai cunosc sensurile figurate ale cuvintelor, ci doar pe cele pragmatice..pseudoadulţii nu mai folosesc un limbaj literar, plin de metafore sau figuri de stil, limbajul lor s-a transformat în unul telegrafic, rece şi sec..nu mai transmit sentimente prin priviri şi gesturi, pentru că nu mai simt nimic..sunt oamenii care au convingerea că s-au născut ca să manânce şi să moară.

Ei sunt oamenii care distrug idealurile, care năruiesc vise, lovesc fără milă în cele mai pure şi profunde sentimente..sunt oamenii care îţi absorb toată energia, şi o transformă în pasivitate, îţi iau toată iubirea şi o tranfosrmă în indiferenţa..îţi fură visele şi le tranformă în ruine..îţi arată că oamenii nu merită încredere, nu merită dragoste, nu merită prieteni..îţi demonstrează ca unii oameni nu merită să fie copii, să profaneze râsul cristalin şi sincer al unui copilaş..

Au grijă mereu să-ţi demonstreze că nu eşti destul de bun..că nu ai suficientă pregătire..că nu eşti suficient de rezistent la loviturile lor..că nu eşti suficient de neom încât să poţi trăi fără să suferi. Dar îţi arată aceste lucruri fără să fie asta intenţia lor..se poartă cu tine cum se poartă cu toată lumea, ei nu fac diferenţe între oameni şi neoameni, între cuvinte şi pumnale, între lacrimi şi zâmbete. Pentru ei nu înseamnă nimic.

Ţine doar de alegerea ta dacă vrei să ajungi ca ei sau nu.

..plec..

2008-07-08T08:08:00.000-07:00

Zboară..du-te departe..eliberează-te de durere, de suferinţă, de tristeţe. Zboară până la norul acela unde ai să găseşti numai zâmbete, caldură şi dragoste, într-un cuvânt fericire.

Pluteşte până la copacul acela şi şopseşte-i să ţină puţină umbră în juru-i..cândva mă voi folosi de umbra lui să-mi regăsesc liniştea, gândurile. Explică-i că voi avea nevoie de liniştea din jurul lui, de mirosul de frunze şi de senzaţia de dăinuire pe care mi-o inspiră măreţia lui. Explică-i că într-o zi voi avea nevoie de adăpost, de protecţie. Să mă protejeze de lume şi să mă adăpostească de mine, la fel cum făceai tu..dar tu acum zbori..

Spune-i..spune-i vântului să-mi ducă aerul expirat în toate direcţiile Univers ului, să mă ştiu în tot Universul. Povesteşte-i vântului despre mine, povesteşte-i despre cât de mult îmi place să îl simt printre degete, sa-i simt mângâierea puţin rece pe pielea feţei mele, spune-i cât aştept să-i aud soaptele, cât aştept să-mi povestească despre lume, despre flori, despre păsări, despre voi.

Spune-i ploii să-mi spele faţa, mâinile şi gândurile. Spune-i să îmi limpezească sufletul, să-mi purifice mintea. Spune-i să plângă pentru mine atunci când nu voi avea lacrimi. Roagă-o să-mi fie glas când nu voi avea putere să vorbesc şi să nu-mi ceară cuvinte atunci când nu le am..la fel cum făceai tu, dar tu zbori.

Şi dacă tot zbori..du-te până la soare..şi roagă-l să-mi lumineze faţa de fiecare dată când va fi umbrită de nelinişte, nesigurantă sau confuzie. Spune-i că va trebui să-mi încălzească viaţa, să-mi dezgheţe dorinţele şi să-mi călauzească speranţele. Spune-i să-mi mângâie paşii care vor megre în căutarea ta. Spune-i să mă ferească de umbre sau să mă ascundă în ele..spune-i să-mi înalţe rugile şi să le păstreze aproape de urechile lui Dumnezeu, ca ele să se împlinească până la urmă.

Tu zboară..nu te uita în spate, nu te gândi la trecut. Zboară, găseşte-ţi liniştea şi fericirea, dar nu uita să vorbeşti cu vântul, copacul, soarele şi ploaia, să nu mă simt singură. Nu va fi niciodată ca atunci când erai tu, dar tu zbori.

..suflet fără fund..

2008-07-07T12:50:00.000-07:00

Am ucis o molie. Eram singură, doar câţiva ţânţari zburau haotic prin încăpere şi paianjenii îşi ţeseau pânza. Eu stăteam în mijlocul lor şi mă uitam la molie. Zbura! Zbura asemeni unui fluture, zbura lin, plăcut…Zbura. I-am urmărit zborul şi m-am imaginat în locul ei. Simţeam că-mi cresc aripi, că mă înalţ şi mă desprind de pământ. Simţeam că plutesc, la fel ca atunci când mă ţii de mână, mă îmbrăţişezi, mă săruţi.

Dar acum nu zburam purtată de braţele tale, ci calea-mi era presărată de praful fin care aluneca de pe aripile mele. Nu erau aripi de fluture, erau aripi de molie, dar se dovediseră utile. Zburam.
Până când am simţit o înţepătură. Atunci m-am prăbuşit. Vedeam o colonie de insecte mici, cu aripi mari, venind spre mine, ameninţându-ma cu acele lor. Am mai simţit o înţepătură, apoi încă una şi încă una. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Lacrimi de durere, de disperare, de frică, de frustrare. Plângeam în hohote când simţeam cum tot mai multe insecte furioase îşi bâgau acul sub pielea mea, hrănindu-se cu sângele meu, cu viaţa mea, cu fericirea mea. Mă simţeam singură, părăsită şi prabuşită.

Am avut un moment în care m-am simţit salvată. Paianjenii îşi ţeseau tot mai multe pânze, pânze în care prindeau insectele mici, devoratoare de mine. Atunci mi-am şters lacrimile de pe obraji şi am aprins lumânarea roşie din cameră. Vedeam în lumina ei cum ţânţarii sunt împachetaţi, vedeam cum duşmanii mei cad unul câte unul. Până când paianjenii au început să-şi ţeasă pânza în jurul meu.

Simţeam cum mă strange. Simţeam că am tot mai puţin aer, simţeam că întreaga încapere se închide în jurul meu, simţeam cum întrec Universul se strânge într-o cutie de chibrituri. Nu mai aveam lacrimi să plâng, nu mai aveam putere să lupt. Îmi era dor de tine, prea dor de tine. Auzeam singurătatea urlând în jurul meu. Voiam să te ating, să te sărut, să te privesc o ultimă dată. Aveam nevoie să-mi dai puterea să rup pânza fina ce urca dinspre piciare, îmi acoperea trunchiul, urca spre cap...însă tu nu erai.

Am văzut cum în jurul lumânării se agită, în zborul ei plăcut, molia. Am văzut totodată că lumânarea mai avea un pic şi se stingea. Am lovit molia! Am simţit cum praful uşor şi strălucitor de pe aripioarele ei a trecut pe mâna mea rece, am simţit cum trupul ei mic se frânge sum greutatea membrului mei şi am început să plâng. Pânza urca spre faţa mea. Iar ai apărut în gândul meu. Voiam să te ating, să te sărut pentru ultima oară. Dar mâna mea a rămas rece, iar lacrimile mi-au rămas neşterse.

Scris în ziua cea mai lungă
21 iunie 2008

..Învaţă-mă să zbor..

2008-07-07T04:15:00.001-07:00

Vreau să mă pierd în braţele tale…vreau să mă adăposteşti de lume, de gândurile oamenilor, de răutatea lor, de mârşăvii…vreau să mă aperi de cuvinte, de priviri, de atingeri…vreau să mă izolezi într-o lume doar a noastră, într-o lume în care să pot plânge până la epuizare atunci când simt nevoie de a plânge, într-o lume în care să pot visa la fiecare detaliu pe care mi-l doresc…vreau să-mi faci un loc numai al meu, un loc în care timpul să nu treacă…timpul să stea pe loc, să mă lase să-mi revin…

Vreau să-ţi aud bătăile inimii…sa fie linişte…să-mi reglez ritmul respiraţiei dupa ritmul tău…să mă uit în ochii tăi şi să dispară umbrele din ai mei…vreau să-ţi aud vocea şi să-mi liniştesc gândurile…

Vreau să-mi spui ca visele există şi se îndeplinesc…vreau să-mi lipeşti cioburile pe care le am în loc de inimă şi să ai grijă de ea…vreau să-mi zambeşti de fiecare dată când plâng…vreau să mă strângi în braţe de fiecare dată când râd…vreau să mă simt ca un copil…vreau să-mi recapăt inocenţa…

Vreau să mă înveţi să zbor…

..două cuvinte..

2008-07-06T07:44:00.000-07:00

Am două cuvinte. Am căutat în cutia de cuvinte şi nu am găsit decât două. Două cuvinte, dintre care unul este un pronume, format din două litere.

Şi am stat toată ziua să mă gândesc ce-aş putea face cu ele, două cuvinte..nu pot să-mi cumpar pâine cu ele, nu asta înseamnă..nu pot să râd de ele, nu spun nimic amuzant..nu pot să le mănânc, nu cred că ar fi hrănitoare..nu pot să pictez cu ele, nu ştiu ce culoare arc ere..iar de călătorit cu ele nici nu se pune problema, degeaba le-aş folosi în alta ţară nu le-ar înţelege nimeni, poate nici aici nu sunt înţelese..

Apoi mi-am amintit că multă lume le foloseşte..mi-am amintit că le-am auzit de multe ori..le-am auzit la televizor-şi ele nu se văd, nu cred că ar avea ce căuta acolo..le-am auzit pe stradă, prin parcuri-mai ales prin parcuri..în magazine-şi nu, nu se vând..le spuneau bătrânii şi copii, femeile şi bărbaţii..parcă întreagă lume se învârte în ritmul lor. Asta m-a speriat. Şi deşi le-am pus din cutie pe limbă, în momentul în care ar fi vrut ele să iasă le-am înghiţit.

Au ajuns în stomac şi mi-au trezit fluturii. Iar fluturii speriaţi de cele două cuvinte au început un zbor haotic..se loveau de pereţii stomacului, parcă voiau să iasă, să mă părăsească..e adevărat că dormeau de mai mult timp şi au fost luaţi prin surprindere, dar mi-au cauzat şi mie o stare ciudată. Nu ştiam cum să o definesc, de fapt nu ştiam dacă are nevoie de o definiţie. Era ciudat, însă un ciudat plăcut. E la fel de adevărat că cele două cuvinte nu au mai ajuns niciodată din cutie în stomac.

După scurt timp fluturii şi-au găsit un ritm mai liniştit, un ritm care-mi amintea mereu de prezenţa lor acolo şi totodată de prezenţa cuvintelor.

Am aşteptat câteva zile, crezând că vor obosi fluturii, vor adormii şi voi uita de senzaţia aceea ciudată, precum şi de cele două cuvinte, iar atunci nu voi mai fi nevoită să le caut semnificaţia. Am aşteptat în zadar, cuvintele erau tot acolo, iar fluturii erau la fel de energici ca în prima clipă. Începusem să mă obişnuiesc cu senzaţia, începuse chiar să-mi placă. Am început să mă gândesc şi la semnificaţia cuvintelor. Stăteau de multă vreme în mine aşa că trebuia să aflu ce înseamnă.

Ştiam că primul cuvânt este un pronume şi este alcătuit din două litere, iar al doilea..al doilea cuvânt era un verb, un verb care avea tot atâtea vocale câte consoane. Al doilea cuvânt părea atât de simplu dar şi complicat în acelaşi timp, îl simţeam profund, îl simteam mare, deşi era mic..

Ca să mă ajut puţin am încercat să văd ce înseamnă pentru alţii cele două cuvinte. Şi am descoperit, cu mare tristeţe că muţi din cei care le rosteau nu le cunoşteau semnificaţia, sau mai bine spus nu le-au creat o semnificaţie. Pentru ei cuvintele erau banale, folosite oricând şi oricum. Le lăsau peste tot pe unde îşi duceau paşii, parcă erau pietre. Le foloseau atăt de uşor. Atunci am hotărât ca semnificaţia pe care eu le-o void a cuvintelor mele să fie cu totul diferită. Am hotărât să le folosesc cu prudenţă şi speranţă în acelaşi timp, să le umplu de adevăr şi de mister..am hotărât ca cele două cuvinte să fie representative pentru fluturii mei.

Chiar daca le-am dat semnificaţie, nu le-am definit. Le-am lăsat nedefinite ca să le pot folosi fără reţineri şi fără frică.

După alte zile am încercat să vorbesc cu fluturii mei..am făcut o înţelegere cu ei, le-am spus că ii las să zboare dacă îmi scot cuvintele din stomac. Iar ei mi-au spus că îmi scot cuvintele dar ei vor să rămână acolo. Am vrut să pun cuvintele înapoi în cutie. Dar am pierdut cutia. Aşa că am rugat doi fluturi să le duca în suflet şi să stea acolo cu ele, să aibă grijă de ele.

Iar acum stau acolo şi mă fac să zâmbesc, mă fac să visez, mă fac să trăiesc, mă fac fericită, mă duc cu gândul la tine..

..Zâmbete..

2008-07-05T04:01:00.000-07:00

Citesc pe chipul tău un zâmbet…un zâmbet care îmi dă voie să-mi amintesc că încă mai trăiesc…deşi de foarte multe ori mi-am dorit ca viaţa să nu-mi mai fie viaţă…de foarte multe ori mi-am dorit ca soarele să nu-mi mai bată în faţă…de foarte multe ori i-am cerut vântului să nu-şi îndrepte suflul către mine…voiam să dispar…să nu mă mai vedeţi…să nu ştiţi de existenţa mea…de fapt aveam certitudinea că nu îmi veţi simţi lipsa, aşa că nu găseam nici un motiv să îmi dosesc acest loc pe care acum îl deţin în preajma voastră…

Dar un zâmbet ca al tău m-a făcut să-mi dau seama de greşeala pe care eram pe cale să o fac…m-a trezit din coşmarul pe care mi l-am creat singură…un zâmbet asemănător cu al tău mi-a spus ca viaţa continuă să-mi fie viaţă…un zâmbet ca şi al tău m-a făcut să-mi fie ruşine de gândirea mea de până atunci…m-a făcut să-mi fie ruşine că nu am fost în stare să vad celelalte zâmbete care mi-ai fost acordate…un zâmbet ca al tău m-a salvat.

Mi-a arătat lumina…mi-a cântat fericirea…m-a luat de mână şi m-a condus între alte zâmbete…zâmbete care îmi pareau atât de sincere…ştiam că sunt sincere…ştiam că pot să ma încred în ele…ştiam că-mi vor vindeca rănile nu vor face altele noi…dar îmi era frică…îmi era frică să cred în ele…îmi era ruşine să le văd…îmi era ruşine să zâmbesc…simţeam că nu merit zâmbetele voastre…ştiam că nu merit zâmbetele voastre, dar voi…vouă nu v-a păsat…aţi continuat să îmi zâmbiţi…m-aţi ridicat de fiecare dată când am căzut…mi-aţi şters fiecare lacrimă pe care am plans-o…mi-aţi ascultat fiecare oftat…

Iar când am văzut atâtea zâmbete în jur…pe care practic puteam să le ating, să le respir…am început să plâng… şi mi-am plâns toată amărăciunea, toată durerea, toată ura…mi-am plâns toată fiinta, toată suferinţa…mi-am plâns toate zilele trecute, toţi norii pe care i-am avut deasupra capului, toate gândurile…mi-am plâns moartea! Da! Ştiam că îmi plâng moartea…îmi plâng viaţa pe care am urât-o…plâng pentru oamenii pe care i-am cunoscut şi care m-au distrus…îmi plâng sufletul care îmi e sfâşiat…

Plângeam pentru că ştiam că aşa vor rămâne în urmă…ştiam că asa voi putea zâmbi şi voi putea să vă mulţumesc pentru ce mi-aţi arătat…ştiam că voi putea iubi…ştiam că voi putea să-mi trăiesc viaţa după sentimentele mele…ştiam că voi simţi cu cea mai mare intensitate şi nu îmi va mai fi frică de sentimente…ştiam că voi scăpa de frica de cuvinte…de frica de oameni…de frica de mine…

M-aţi salvat cu un zâmbet!

..iubeşte-mă..

2008-07-04T12:44:00.000-07:00

Nu spune nimic. Priveşte-mă şi taci. Lasă-mă să am un moment cu tine, cu ochii tăi, cu prezenţa ta. Lasă-mă să mă bucur de tine cum ştiu eu. Privindu-te şi atât. Lasă-mă să-ţi zugrăvesc chipul pe interiorul pleoapei pentru ca atunci când închid ochii să fii lângă mine.

Şi acum vorbeşte-mi. Despre orice vrei tu, numai spune. Să-ţi aud vocea, să te ştiu lângă mine, să ştiu că exişti.

Mergi cu mine, păşeşte ţinându-ma de mână.

..pentru mine..

2008-07-04T12:24:00.000-07:00

Aceste cuvinte sunt pentru mine. Mi le dăruiesc! Aceste gânduri se îndreaptă înspre mine. Aceste litere scriu pentru mine. Următoarele, toate sunt pentru voi!