..deghizare..

Câteodată visez să mă ascund
sub tencuiala clădirilor,
cele mai vechi.
Câteodată visez să mă confund
cu praful ridicat,
mult deasupra oraşului.
Câteodată visez să mă scufund
în bălţile mari şi murdare
de curcubee de benzină.
Câteodată visez să mă târăsc
printre mlaştini
de gânduri rătăcite.

Câteodată visez că mă deghizez
într-un mim…
care nu ştie să mimeze nici măcar
un zâmbet.

..linişte..

Am sfărmat planetele
din dorinţa de a crea două puncte
care să ne unească (printr-o linie)…
dar am făcut un deşert.
I-am dat materie vântului
ca să devină podul care uneşte
lacrima mea cu zâmbetul tau…
dar am clădit un munte.
Am alergat norii până la capătul lumii
ca să curăţ cerul şi să ne putem oglindi
sufletele în el…
dar s-a născut furtuna.

Am aşteptat sub (o) Stea
să-ţi presari sărutările
peste inima mea…
dar ai uitat.

..nori negri şi căptuşeală de argint..

Dansează stropi de ploaie
pe corzi de chitară
şi le spală Universul
de lacrimi… 
şi sânge.
Dansează stropi de ploaie
printre petale de maci
şi îmi înmormântează trecutul
în lacrimi…
şi sânge.
Dansează stropi de ploaie 
lângă teatrul cu vise
şi îţi colorează amintirile
cu lacrimi…
şi sânge.

Dansează stropi de ploaie
despinşi din căptuseala de argint
a norilor negri.  

Like reflections on the page

The world's what you create

..this one goes out to the one(s) I love!

Îţi dăruiesc cuvintele mele
să faci din ele steluţe,
apoi să construieşti fractali
care să ajungă la sufletul cerului
să pot urca la el, 
să-i spun 
că dragostea mea
e mai mare decât el!

Îţi dăruiesc ochii mei
să speli soarele cu ei,
apoi să îi ascunzi în mijlocul oamenilor
unde să lipescă vise 
cu lacrimi,
şi să spună lumii
că dragostea mea
e mai mare decât ea!

Îţi dăruiesc măinile mele
să clădeşti o mare din ele,
apoi să aduni liniştea în scoicile ei
care să o transforme 
în perle,
să-mi atârne de gât şi să-mi spună
că dragostea ta
e mai mare decât mine!

..fourteen..

just..:)

>:D<

:)

>:D<

..paranoia..

Nu…nu mi-e frică de întuneric, 
pentru că oricând pot să aprind un chibrit 
şi să îi distrug toată măreţia...
de la un chibrit! 
Nu mi-e frică de negru, 
chiar dacă mă poate cuprinde cu toată concentrarea lui, 
pentru că stiu că voi primi o rază de mov 
şi voi împleti din el un sentiment.
Nu mi-e frică de abis,
nici chiar atunci când îmi ţipă spre suflet,
pentru că întotdeauna va fi un balon de săpun
care mă va ridica sus…mai sus.
Nu mi-e frică de monştrii,
chiar dacă încearcă să-mi împietrească gândurile,
pentru că pot să-i salvez…
cu un zâmbet!

Dar mi-e frică de tăcere…

Pentru că

..toate chibriturile se sting în tăcere.

..în tăcerea care desface sentimente.

..iar sentimentele când tac sparg baloanele de săpun.

..cu cioburi tăcute care sfâşie zâmbete.

..libertate..

Sunt liberă să-mi arunc gândurile
la gunoi…
sau spre un cer purpuriu.
Sunt liberă să iubesc baloanele
pentru că pleacă…
sau doar pentru că se sparg.
Sunt liberă să iubesc dungile
pentru că nu seamănă cu oamenii…
şi nu poluează.
Sunt liberă să-mi curăţ pereţii
de postere…
sau să-i umplu de cuvinte.
Sunt liberă să spăl macii
cu sânge… 
sau să-i colorez cu lacrimi.
Sunt liberă să vorbesc
până se stinge ultima stea...
şi mă acopăr de praf.
Sunt liberă să-mi cresc zâmbetele
într-o grădină de irişi...
apoi să le trimit buburuzelor.
Sunt liberă să desenez planete
cu acorduri de chitară...
sau cu scrum de ţigară.
Sunt liberă să râd
până inima mi se opreşte...
şi vântul îmi fură sclipirea.
Sunt liberă să mă joc cu marea
până se colorează în galben...
şi-mi vorbeşte cu sidef de perle.

Sunt liberă să sper 
la libertate...
împachetată în baloane de săpun.  

***Pentru noi. Pentru ele. Pentru toate elele. Pentru nou si pentru primavara.

..metamorfoza..

Construieşte-mi o lume de piatră
şi-am să-i dau sclipiri din viaţă
şi-am s-o cresc la umbra
sufletului nostru,
ca să nu fie arsă de razele
soarelui monstru.
Am să-o hrănesc cu îmbrăţişări
şi-am să-i construiesc o inimă
din zâmbete,
care să-şi bată ritmul 
asemeni unui colibri purpuriu,
scăpat din visul de dimineaţă.
Am să-i trimit fericire împachetată
în şapte cuvinte, 
cu şapte lacrimi 
plânse de o stea…
 
Construieşte-mi o lume de piatră
şi-am să le arăt oamenilor 
că timpul se transformă în umbră,
umbra se transformă în piatră,
iar piatra se transformă în vis.  

..Scrisoare către Blog-Frumos..

Salut blogule dragă,

Te-am căutat de atâtea ori în ultimele zile, dar degetele nu-mi nimereau tastele potrivite şi am renunţat să-ti mai scriu. Recunosc, recunosc cu tristeţe în suflet că am vrut să te abandonez…dar cum să te abandonez?

Un blog micuţ, colorat, cu dungi, care nu face nici un rău nimănui…decât timpului. Oooo, timpu’ supărării. Din momentul ăsta îţi declar război! Şi, timpule, război de ăsta n-ai vazut tu până acum! Cum să-mi furi tu cuvintele? Cum să-mi furi dungile? Cum să-mi furi culorile? Oi fi eu un copil cu vârsta depăşită (..sau termenul de garanţie dacă vrei), oi fi eu o visătoare cu vise de piatră, dar nu te las să mă furi.

Şi revenind la tine, blogule…am hotărât. N-am să te abandonez pentru că m-ai ascultat de câte ori am avut nevoie. Şi te-am crescut până acum…cum aş putea să te las singur în lumea asta, în care până şi timpul se luptă cu noi? Ne vom alia…împotriva timpului. Eu cu tine…tu cu mine…noi…noi toţi.

..minut..

 De ce n-am mai scris un rând anul aceasta? Din lipsă de inspiraţie? Ei bine nu…inspiraţia mă urmăreşte peste tot…doar din lipsă de timp. Am multe de spus..vreau să spun şi trebuie să spun..dar timpul…ei bine timpul.

Timpul vrea să-mi spună probabil că e timpul să mă retrag…timpul vrea să-mi ia cuvintele, să le închidă într-o secundă trecută. Timpul vrea să-mi trăiesc viaţa mai departe. Mai departe de cuvinte, mai departe de imagini, mai departe de culori, mai departe de creioane. Timpul îmi aminteşte în fiecare minut că pleacă…iar atunci când pleacă aduce cu plecarea lui câte o bucăţică de plumb, ce mi se depune pe suflet. Timpul îmi îmbracă sufletul în plumb şi îl ţine pe pământ, îl obligă să trăiască în realitate. 

Timpul mi-a furat zâmbete, îmbrăţişări, vise, lacrimi. Timpul mi-a furat prieteni. Timpul mi-a furat lumea pe care mi-am construit-o şi mi-a arătat cum e să trăiesc fără ea. M-a obligat să trăiesc fără ea. Timpul mi-a demonstrat că toate cuvintele se uită, că promisiunile nu sunt altceva decât cuvinte, că adevărurile nu se regăsesc în vise, că visele pot fi alb negru…timpul mi-a arătat că nesiguranţa este singurul lucru sigur pe care îl am în viaţă.