Acum câteva ore, m-a “provocat” cineva într-o discuţie despre dragoste, despre distanţe, despre muzică. Şi când am ajuns la muzică, m-am “dezlănţuit”, mai ales că îmi auzeam sufletul cântat în căşti. Pot să spun cu mâna pe inimă că ascult multă muzică, mulţi cântăreţi, multe formaţii, multe piese. Ştiu multe piese, iubesc multe piese, traiesc pe multe piese. Dar, există mereu un “dar”...dar am melodiile mele de suflet, am trupele mele de suflet, am oamenii mei de suflet.
Să-ţi spun, dragă cititorule, ce aş spune la orice oră, în orice circumstanţe, oricui, oricând. Să-ţi spun că am o trupă de suflet. O mare trupă, de mare suflet (şi da, îmi asum toată lipsa de modestie). Poate mulţi dintre voi nu o cunoaşteţi, poate nu aţi auzit niciodată acordurile vreunei piese de-a lor, poate nu aţi înţeles niciodată vreun vers pentru că nu l-aţi ascultat. Este vorba despre Dream Theater. Visul meu... O trupă mai mult decât trupă, nişte oameni mai mult decât oameni...nişte oameni aproape zei.
Şi am să-ţi spun că sunt conştientă ca ei nu ştiu despre existenţa mea....şi nu ştiu cş există cineva într-un colţ uitat de lume care le simte fiecare secundă din fiecare cântec şi trăieşte fiecare acord al fiecărui intrument şi lăcrimează în diferite momente ale creaţiei lor...şi trăieşte fiecare vers...şi se regăseşte în fiecare vers. Şi ştiu că nu îi interesează despre existenţa mea, dar eu vreau să cred că ei cântă pentru mine şi pentru sufletul meu şi pentru ca visele mele să rămână în Teatrul acela mare...şi pentru ca toate nedefinţiile mele să fie definite...şi vreau să cred că se gândesc măcar o clipă, într-o secundă din întreaga lor existenţă, că undeva, cineva lăcrimează de prea multă fericire atunci când le ascultă prima dată albumul, de la cap la coadă...şi că apoi îşi "distribuie" piese întregii vieţi şi tuturor momentelor din ea. Şi...că atunci când le ascultă simte că este undeva mai sus de cel mai înalt nivel la care poate ajunge cu gândul..cu vorbă sau cu privirea.
Şi îţi mai spun că dacă aş ajunge la un concert de-al lor...aş fi....aş fi mai mult decât fericită!!! Numai să îi văd, să nu mai fie calculatoare, căşti, mp3player, dvd-uri, sau televizoare între noi. Să fiu eu şi ei. Să...ştiu că dioxidul de carbon pe care îl expiră vreunul dintre ei, ar putea ajunge în plămânii mei din plămânii lor, să îmi închipui că privirea vreunuia dintre ei s-ar putea intersecta cu privirea mea. Aş...aş plânge instantaneu! De prea multă fericire!
Nu cred că merit atâta fericire...aşa că mă mulţumesc cu câtă am. Şi am destulă. Nici nu îndrăznesc să visez până acolo. Ar fi ca şi cum...aş întâlni...zeii pe care îi preţuiesc atât de mult...
Să-ţi spun, dragă cititorule, ce aş spune la orice oră, în orice circumstanţe, oricui, oricând. Să-ţi spun că am o trupă de suflet. O mare trupă, de mare suflet (şi da, îmi asum toată lipsa de modestie). Poate mulţi dintre voi nu o cunoaşteţi, poate nu aţi auzit niciodată acordurile vreunei piese de-a lor, poate nu aţi înţeles niciodată vreun vers pentru că nu l-aţi ascultat. Este vorba despre Dream Theater. Visul meu... O trupă mai mult decât trupă, nişte oameni mai mult decât oameni...nişte oameni aproape zei.
Şi am să-ţi spun că sunt conştientă ca ei nu ştiu despre existenţa mea....şi nu ştiu cş există cineva într-un colţ uitat de lume care le simte fiecare secundă din fiecare cântec şi trăieşte fiecare acord al fiecărui intrument şi lăcrimează în diferite momente ale creaţiei lor...şi trăieşte fiecare vers...şi se regăseşte în fiecare vers. Şi ştiu că nu îi interesează despre existenţa mea, dar eu vreau să cred că ei cântă pentru mine şi pentru sufletul meu şi pentru ca visele mele să rămână în Teatrul acela mare...şi pentru ca toate nedefinţiile mele să fie definite...şi vreau să cred că se gândesc măcar o clipă, într-o secundă din întreaga lor existenţă, că undeva, cineva lăcrimează de prea multă fericire atunci când le ascultă prima dată albumul, de la cap la coadă...şi că apoi îşi "distribuie" piese întregii vieţi şi tuturor momentelor din ea. Şi...că atunci când le ascultă simte că este undeva mai sus de cel mai înalt nivel la care poate ajunge cu gândul..cu vorbă sau cu privirea.
Şi îţi mai spun că dacă aş ajunge la un concert de-al lor...aş fi....aş fi mai mult decât fericită!!! Numai să îi văd, să nu mai fie calculatoare, căşti, mp3player, dvd-uri, sau televizoare între noi. Să fiu eu şi ei. Să...ştiu că dioxidul de carbon pe care îl expiră vreunul dintre ei, ar putea ajunge în plămânii mei din plămânii lor, să îmi închipui că privirea vreunuia dintre ei s-ar putea intersecta cu privirea mea. Aş...aş plânge instantaneu! De prea multă fericire!
Nu cred că merit atâta fericire...aşa că mă mulţumesc cu câtă am. Şi am destulă. Nici nu îndrăznesc să visez până acolo. Ar fi ca şi cum...aş întâlni...zeii pe care îi preţuiesc atât de mult...
Ar fi un teatru plin de vise...împlinite.
***chiar dacă nu vor vedea râdurile acestea niciodată...trupei mele de suflet...Dream Theater.
Born to do,
Deserve a place,
A place beside you.
This time when I reached out my hand
It reached all the way
To heaven.
