..let's talk about Dream..

    Acum câteva ore, m-a “provocat” cineva într-o discuţie despre dragoste, despre distanţe, despre muzică. Şi când am ajuns la muzică, m-am “dezlănţuit”, mai ales că îmi auzeam sufletul cântat în căşti. Pot să spun cu mâna pe inimă că ascult multă muzică, mulţi cântăreţi, multe formaţii, multe piese. Ştiu multe piese, iubesc multe piese, traiesc pe multe piese. Dar, există mereu un “dar”...dar am melodiile mele de suflet, am trupele mele de suflet, am oamenii mei de suflet.
     Să-ţi spun, dragă cititorule, ce aş spune la orice oră, în orice circumstanţe, oricui, oricând. Să-ţi spun că am o trupă de suflet. O mare trupă, de mare suflet (şi da, îmi asum toată lipsa de modestie). Poate mulţi dintre voi nu o cunoaşteţi, poate nu aţi auzit niciodată acordurile vreunei piese de-a lor, poate nu aţi înţeles niciodată vreun vers pentru că nu l-aţi ascultat. Este vorba despre Dream Theater. Visul meu... O trupă mai mult decât trupă, nişte oameni mai mult decât oameni...nişte oameni aproape zei.
     Şi am să-ţi spun că sunt conştientă ca ei nu ştiu despre existenţa mea....şi nu ştiu cş există cineva într-un colţ uitat de lume care le simte fiecare secundă din fiecare cântec şi trăieşte fiecare acord al fiecărui intrument şi lăcrimează în diferite momente ale creaţiei lor...şi trăieşte fiecare vers...şi se regăseşte în fiecare vers. Şi ştiu că nu îi interesează despre existenţa mea, dar eu vreau să cred că ei cântă pentru mine şi pentru sufletul meu şi pentru ca visele mele să rămână în Teatrul acela mare...şi pentru ca toate nedefinţiile mele să fie definite...şi vreau să cred că se gândesc măcar o clipă, într-o secundă din întreaga lor existenţă, că undeva, cineva lăcrimează de prea multă fericire atunci când le ascultă prima dată albumul, de la cap la coadă...şi că apoi îşi "distribuie" piese întregii vieţi şi tuturor momentelor din ea. Şi...că atunci când le ascultă simte că este undeva mai sus de cel mai înalt nivel la care poate ajunge cu gândul..cu vorbă sau cu privirea.
    Şi îţi mai spun că dacă aş ajunge la un concert de-al lor...aş fi....aş fi mai mult decât fericită!!! Numai să îi văd, să nu mai fie calculatoare, căşti, mp3player, dvd-uri, sau televizoare între noi. Să fiu eu şi ei. Să...ştiu că dioxidul de carbon pe care îl expiră vreunul dintre ei, ar putea ajunge în plămânii mei din plămânii lor, să îmi închipui că privirea vreunuia dintre ei s-ar putea intersecta cu privirea mea. Aş...aş plânge instantaneu! De prea multă fericire! 
Nu cred că merit atâta fericire...aşa că mă mulţumesc cu câtă am. Şi am destulă. Nici nu îndrăznesc să visez până acolo. Ar fi ca şi cum...aş întâlni...zeii pe care îi preţuiesc atât de mult...

    Ar fi un teatru plin de vise...împlinite.

***chiar dacă nu vor vedea râdurile acestea niciodată...trupei mele de suflet...Dream Theater.

Born to do,

Deserve a place,

A place beside you.

This time when I reached out my hand

It reached all the way

To heaven.

    

..10 intamplari ciudate si-o minune..

+1 avion..sa fie 10:P

..destul..

Pentru tine..

..Soarele nu e, niciodată,

destul de cald, sau strălucitor;

..Curcubeul nu e, niciodată,

destul de liniştitor, nici după cea mai mare furtună;

..Cauciucul nu este, niciodată,

destul de elastic, sau de negru;

..Aluminiul nu e, niciodată,

destul de rece şi inert;

..Cafeaua nu e, niciodată,

destul de tare, sau amară;

..Ursuleţul de pluş nu e, niciodată,

destul de moale încât să-ţi umple

golul, de mine, din viaţă;

..Lacrimile nu vor fi, niciodată,

destul de sincere ca să spele

aripile unei buburuze;

..Bocancii nu sunt, niciodată,

destul de grei să te ţină în realitate,

să îţi fure aripile;

..Pietrele nu sunt, niciodată,

destul de goale încât să nu-ţi strălucească

în palmă;

..Zâmbetele nu sunt, niciodată,

destul de departe şi poţi să le săruţi;

..Visul e, întotdeauna,

destul de aproape, atât de aproape

încât poţi să-i simţi pulsul.

..viitor..

Călcam cadavrele frunzelor şi aveam privirea tulbure. Călcam cadavrele frunzelor şi mă gandeam cât mai am de trăit. Călcam pe trupurile lor moarte, cândva pline de vitaliltate şi de verde, acum uscate şi arămii şi mă umpleam, paradoxal, de viaţă. Îmi aminteam că am voie să simt; să gândesc; să urăsc; să iubesc; să privesc cerul şi să mă simt liberă; să privesc pământul şi să încep să plâng, doar de dragul de a scăpa de cuvintele căre mă apasă în adâncul sufletului; îmi aminteam cum cândva nişte stele sclipeau pentru mine; îmi aminteam cum îmbrăţişările erau pline de noi şi noi eram plini de ele. Îmi aminteam de promisiunile făcute, îmi aminteam de promisiunile primite.

Lăsam în urma paşilor frunze sfărâmate, nişte celule dezintegrate care voiau să-şi amintească cum e să trăiască, cum e să vadă lumea grăbindu-se spre nicăieri; cum e să vadă îndragostiţii îmbrăţişându-se sub ele şi trimiţându-şi dragostea în toată lumea. Visau la încă o clipă de existenţă, pe care ar fi platit-o cu toată clorofila din lume, dar pe care nimeni nu le-o putea oferi. Îşi doreau numai să se simtă puternice, încă o singură dată, în fată vântului puternic care oricât de mult ar inista nu a putea să le smulgă de pe trunchiul copacilor.

Călcăm pe cadavrele frunzelor şi auzeam foşnetele lor de durere, care îmi umpleau sufletul de amărăciune. Auzeam cum toate frunzele din lume foşnesc în urechile mele, auzeam toate şoaptele lor nerostite, le simţeam plânsul până în centrul pulsului meu. Simţeam că tot universul frunzelor se lasă strivit sub picioarele mele şi am vrut să calc mai departe pe asfaltul gol, curăţat de cadavre, dar muschii nu ma mai ascultau. Au rămas încremeniţi, iar ochii au început să-mi lăcrimeze. Pentru sufletul fiecăreia dintre ele, pentru fiecare şoaptă nerostită, pentru fiecare promisiune neîmplinită, pentru fiecare secundă furată, de oricine sau orice.

Călcam pe cadavrele frunzelor şi mă gândeam cum se vor aşterne ele, cândva, peste cadavrul meu.

..cuvinte păstrate într-un suflet..

Aşează-mi pe gene steluţele
Şi măsoară-mi pulsul cu buzele,
Desenează-mi conturul ochilor
Cu ploaie deasupra macilor.

Iar atunci când zăpada-mi 
va umple sufletul,
Sărută-mi amitirile ploilor de vară 
cu frunzele toamnei.
Apoi cuprinde-mi dragostea
în mâinile pozate în alb
şi negru.
Stropeşte-mi fragmente de fericire
printre pietricele sclipitoare,
construite din parfum. 

Atinge-mi pielea de îndrăgostit
Şi iubeşte-mi cântecul nerostit,
Dăruieşte-mi balonaşe din dor
Căzute din penele corbilor.

..Laviniei..

Mie îmi place
tot ce vă place vouă,
pentru că 
Soarele-mi cântă,
în fiecare zi, 
despre împarăţia fluturilor;
Copacii poartă,
toamna,
cercei în formă de
frunze arămii;
Vântul îmi admiră,
noaptea,
sufletul şi îi cere lunii
să-l picteze 
pe cer.
Cu stele. 
Mie îmi place 
tot ce vă place vouă,
pentru că
toţi oamenii zâmbesc 
în aceeaşi limbă.

Laviniei, din tot sufletul, pentru că soarele îi zâmbeşte chiar şi atunci când nu o lasă să se uite la el (mi-a şoptit el mie), pentru că toţi cerceii din lume ar vrea să atârne la urechile ei ca să-i umple de fericire, pentru că toate culorile din lume se aşează mai frumos pe pânza ei. La mulţi ani! >:D<

..spasm..

E frig…e târziu…e întuneric, dar în întunericul acesta sunt lucruri care strălucesc…lacrimile mele…lacrimile care curg pe obrajii mei pentru a-mi aminti că sunt om. Pentru a-mi aminti că încă mă zbat pentru a supravieţuii. Sunt lacrimi de durere…de suferinţă…de tristeţe…de amărăciune. Şi totuşi strălucesc în bezna care mă înconjoară.
 

Sunt lacrimile care celebrează faptul că simt; care se bucură pentru suferinţele mele…sunt acele lacrimi rele, care se întorc împotriva ta…care atunci când îşi fac apariţia îţi ard faţa, îţi topesc buzele în drumul lor, se adună pe bărbie şi aşteaptă să cadă pe piept. Să se infiltreze în inima ta…să o umple de suferinţă, de durere, de amărăciune. Nu sunt lacrimi care te descarcă…sunt lacrimi care te încarcă. Nu sunt lacrimi benefice, sunt lacrimi malefice.

Sunt lacrimi care îţi aduc la cunoştiţă crudul adevăr…acela că eşti alcătuit din simţiri. Că eşti om. Sunt lacrimi de tortură, trimise să nu te lase să uiţi că te doare ceva. Cevaul acela fiind însă de nevindecat. Sunt lacrimile de care nu ai niciodată nevoie, dar de care ai parte cel mai des. Sunt lacrimile care lasă răni. Care distrug structuri, care sprijină, totuşi suferinţa…

 Însă ele strălucesc în bezna care mă înconjoară.

..my lavender dream..

..legând prietenia cu o fundă..

Am să te învăţ să-ţi deschizi inima 
pentru oameni
şi să-i laşi să-şi construiască căsuţele
pe cerul tău.
Am să te ajut să-ţi îndrepţi cuvintele
spre nori
şi să le ceri un curcubeu, 
care să-ţi unească lacrima de ieri
cu zâmbetul de mâine.  
Am să-ţi arăt câte scoici strălucesc 
pentru tine
şi te voi ajuta să le aduni
pe toate într-o bombonieră,
pe care,
apoi să o legi cu fundă roşie.
Am să-ţi pictez cu ace de brad
sufletul munţilor
şi voi strânge în pumni liniştea
florilor de colţ,
ca să ţi-o presar apoi,
sub formă de rouă, pe geam,
dimineaţa.
Am să înalţ zâmbete pure
aproape de îngeri
să îşi îmbrace aripile 
cu fericire pământeană.
Am să spăl buburuzele
cu dragoste diluată în lacrimi
şi am să le construiesc cetăţi
împrumutând bucăţi din lună.
Ai să-mi îmbrăţişezi privirea
în fiecare zi,
cu sunet de pian, esenţă de suflet
şi vapori de fericire
ca să-mi amintesc 
cum e să respir prietenia.

***Iuliei pentru fiecare mireasma de prietenie pe care a lasat-o in sufletul meu, pentru fiecare zambet pe care mi l-a daruit, pentru fiecare cuvant pe care mi l-a adresat, pentru fiecare imbratisare pe care mi-a oferit-o, pentru fiecare buburuza pe care o vad si care imi aminteste de ea. Pentru lucruri prea mari ca sa poata fi cuprinse in cuvinte.

..dăruind petale de poezie..

Ţi-aş cânta…
cu stropi de ploaie, deasupra genelor,
când visezi,
dar mi-e frică să nu-ţi pierzi liniştea nopţii.
Ţi-aş dărui…
fluturii din sufletul meu, să-ţi aducă,
în fiecare clipă, un gram de fericire, 
dar tu le dai lor fericire.
Vreau…
ca atunci când te îmbrăţişez
să simţi cum epidermul tău se contopeşte
cu moleculele inimii mele.
Vreau…
să-ţi adun toate lacrimile
într-o cutie din care să zboare, apoi,
baloane de săpun.
Vreau…
să-ţi şterg praful de pe umeri,
atunci când devine mult prea greu
şi nu te lasă să visezi.
Vreau…
să-mi aminteşti în fiecare zi
că oamenii sunt perfecţi
atunci când zâmbesc.

..paradox..

În epoca luminilor
trăiesc o zi a întunericului.
Vreau să văd infinitul cerului,
dar simt moleculele lui moarte
căzând pe umerii mei,
şi mă roagă să le aprind, iar soarele.
Încerc să caut soarele,
dar nu găsesc decât găuri negre
care se hrănesc cu sufletele celor din jurul meu.
Acum, în ziua întunericului 
din epoca luminilor
văd că cele mai întunecate umbre
sunt ascunse sub privirile senine 
a unor măşti fericite care bântuie 
în căutarea lacrimilor amare.
Şi simt că le-aş plânge, acum! 
Aş prăvăli mărgelele de plumb din suflet
prin lacrimile amare, le-aş oferi măştilor fericite
ca să dispară. 
Plâng,
dar lacrimile mele sunt dulci
şi tot mai multe măşti fericite se adună în jurul meu
să vadă cum plâng lacrimi dulci.
Vreau să plece, le rog să plece 
dar ele încep să râdă. Un râs isteric şi bolnav
care mă zgârie pe suflet.
Le mai cer o dată clemenţă şi-mi îndrept privirea
spre infinitul mort al cerului
şi aştept de la ziua întunericului
o epocă a luminilor. 

..what do you see?..

..cântec fericirii..

Talentul…talentul e o însuşire a omului, nu? Dar poate că nu e chiar o însuşire, poate e mai mult o circumstanţa. Poate că oamenilor cu talent totul se aşează în aşa fel încât să iasă perfect. Poeţilor cu talent li se aşează cuvintele în aşa fel încât să iasă sentimente la lumină. Există mulţi oameni care cunosc multe cuvinte, dar care nu pot să exprime senimente pentru că nu li se aşează cuvintele în ordinea potrivită. Poate că taletul înseamnă să ai încredre în Univers şi în coincidenţe, în viaţă şi în vise care până la urmă se vor clădi în aşa fel încât să construiască o scară spre propriul tău suflet.

Iar sufletul? Ce e sufletul? Poate că este lumina ochilor, sau poate că ochii sunt lumina sufletului. Da, am zis bine. Lumina nu oglinda. Şi poate că din acest motiv închidem ochii. Ca să ne simţim protejaţi. Dar nu ne simţim protejaţi datorită faptului că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru, ci pentru că ceilalţi nu pot să ne vadă sufletul. Iar când simţim frica, oare simţim frică pentru corpul nostru sau pentru sufletul nostru şi de aceea închidem ochii. Să nu ne fure cineva sufletul. Şi probabil că oamenii care au privirea goală nu au închis destul de repede ochii, sau poate că sufletul lor e plecat puţin, în căutare de cuvinte.

Cuvinte…cât de des le folosim. Cât de intens le folosesc. Nu m-am întrebat niciodată, însă, ce sunt cuvintele. Nu cred că sunt doar litere. Nu pot fi doar câteva litere alăturate, cărora cineva, cândva le-a dat un sens şi pe care acum le folosim în fugă. Poate ca sunt batăile inimii fiecăruia dintre noi. Trebuie să fie batăile inimilor noastre care vor să fie auzite de întreg Univerul. Dar noi nu am conştientizat niciodată acest lucru şi cine ştie câte bătăi ale câtor inimi au fost pierdute.

Şi pierderile…ce sunt? Mi-aţi spune că sunt transformări ale ceva-ului în nimic. Iar eu v-aş spune la rândul meu, că poate pierderile reprezintă metode de a ne trezi la viaţa pe care o avem. Poate, pierderile, încearcă să fie modul prin care vedem ce avem cu adevărat. Dar fiecare pierdere e însoţită de lacrimi. De parcă tot ce avem e trist, prăfuit, gri şi nu merită măcar o umbră de zambet, de vis.

Visul. El poate fi realitatea fiecarei bătai de inimă, sau a fiecărui suflet, sau chiar a fiecarui cuvânt. Visul e lumea talentului. Visul este de fapt, omul dezintegrat în molecule care se rearanjează în aşa fel încât şi luna să fie invidioasă pe noua realitate. Visul este libertatea inimii să bată cele mai puternice sentimente sau în cele mai liniştite zâmbete, visul este libertatea sufletului de a se oglindi în cele mai pure lacrimi de fericire. 

Iar fericirea este… suc de nectarine..iarbă umedă care îmi atinge tălpile..vocea lui Chris Martin acompaniată de un pian..o cană cu dungi..un fulg de nea care a căzut pe vârful nasului meu şi nu s-a topit..o îmbrăţisăre lungă..o Floarea-Soarelui care îmi zâmbeşte..un Mac care mă iubeşte..un Iris care mă ascultă..un copil care mă lasă să-i ating sufletul pur prin ochii cristalini..râsul prietenilor mei..mirosul de levănţică..zborul baloanelor..cântecul unui fluture..ascuţitură de creioane colorate..coajă de portocală..o “armată” de jeleuri în formă de ursuleţi..ciocolată cu alune..un pod de lemn care trece peste o apă liniştită..prăjitură cu mere..în Lumea mea. 


***vocea lui Chris Martin este acolo pentru că o ascultam în momentul acela. Dar mai sunt câteva voci si câteva intrumente care îmi aduc feicire. Şi poate că sunt prea multe ca să le amintesc aici.

..look how they shine..

And you know

For you

I'd bleed myself dry

***"you" poate fi si plural

..poezie fără titlu..

Iarna, oamenii iubesc mai mult,
ca să-şi încălzească zâmbetele,
iar când norii nu le mai veghează sentimentele
închid ochii şi respiră frigul, 
până le ajunge în mijlocul sufletului.

Noaptea, corbii vin mai aproape de ei,
ca să le simtă dragostea pulsând prin artere
şi să le presară pene de fericire 
deasupra pleoapelor, în timp ce dorm.

Câteodata vor să demonstreze Universului
că toate cifrele se transformă în litere,
din litere în granule de nisip, care apoi
se clădesc într-un vis cu nuanţe de mov…
şi negru.
Poate ar vrea să-şi cânte singurătatea
în acorduri de chitară electrică,
dar le cerem prea multe îmbrăţişări
şi gânduri îndreptate spre noi.
Şi am vrea să le oferim libertate,
dar nu ne putem înţelege să plecăm
toţi deodată…să rămână cu gandurile lor.
Şi chiar dacă am pleca, ar trimite macii
şi irişii să ne întoarcă din drum.
Ar accepta singurătatea cu noi, cu ochii noştrii
cu zâmbete şi săruturi. O singurătate împreună.
Pentru că iubim oamenii care
vorbesc cu bătaile inimii . 

***pentru sufletul Lui..pentru zambetele mele..pentru vise de copii..sa traiesti>:D<:*

..în aşteptarea zăpezii..

Nu mai am culori pe unghii. Le-am şters. Acum sunt pură..a venit toamna. Nu-mi mai atârnă brăţări de aţă la încheieturile mâinilor, pentru că nu mai vreau protecţia lor. A rămas o “bandă” albă de piele neatinsă de soarele verii care tocmai a trecut. Soarele acela care mi-a ars mare parte din piele şi m-a făcut să sufăr. 

 Nici braţele nu-mi mai stau inerte, spânzurate de umeri, bălăngănindu-se pe lângă trup, la fel cum făceau vara. Acum s-au încolăcitîn jurul pieptului meu, încercând să-mi conserve puţina energie pe care o mai produc. Sau poate încearcă să-şi amintească de toate îmbrăţişările verii.

Dar sunt pură..curată de gânduri tăvălite prin noroi de fiecare dintre voi, curată de cuvinte călcate în picioare, curată de foile arse deasupra creştetului meu, curată de fumul colorat ce vă ascundea minciunile. Acum sunt clară..ca o lună neumbrită de vreun nor. Sunt pură şi nouă. Eu renasc toamna. În aşteptarea iernii, care va aduce fericire sufletului meu. Aştept iarna..fiecare celulă a corpului meu o aşteaptă..ca să aibă iar culori, ca să treacă “banda” albă, să se acopere de aţă colorată, ca să îmbrăţişez viaţa, ca să am gânduri, vise, foi si fericire. Fericire pură..curată..ca zăpada..din fiinţa mea.

..toamnă..

..dureri..dor..oboseală..ploaie..zâmbete şterse..nelinişti..

..Vindecaţi-mă..

..pentru cei care ramân şi cei care pleacă..

Voi sări mai sus de curcubeu,
ca să vă arăt că nici un munte nu e
mai mare decât mine.
Fiecare picătura de apă va atinge pielea mea,
ca să vă arăt că Pământul e mic.
Orice rază de soare va trece mai întai prin retina mea,
ca să vă arăt că întunericul nu există.
Voi ascunde toţi norii în buzunarele blugilor mei,
ca să vă arăt cum cerul e senin tot timpul.
Voi aduna toate pietrele pe tălpile tenişilor,
ca să vă arăt ca distanţele sunt de fapt
cât un vârf de creion.
Am să citesc fiecare cuvânt scris pe fiecare frunză
şi am să vi-l cant,
ca să vă arăt că tăcerea este de fapt rostirea gâdurilor,
cele mai ascunse.
Voi lipi toate cioburile tuturor sufletelor rănite,
ca să simţiti că toată cafeaua din lume e dulce.
Voi colora toate nuanţele şterse de vreme
în stropi de ploaie şi zâmbete,
ca să vă arăt că durerea este doar o iluzie.
Am să renovez ruinele persoanelor voastre
din cenusă şi lacrimi,
ca să vedeţi cum macii iubesc ochii verzi,
caprui, negrii sau albaştrii.
Voi trăi fericită fiecare secundă a vieţii mele,
pentru că fericirea nu se simte,
se trăieşte. Şi prietenii nu pleacă niciodată.




***celor care pleacă, au plecat sau vor pleca. Şi celor care rămân. Mai ales celor care rămân.
***Am ales poza asta pentru ca cei care rămân sunt macul, iar cei care plecă sunt margaretele care se vor întoarce mereu, iar macul le va iubi întotdeauna.

Am ale

..rasarit. zbor. fericire..

Aşteptam fluturi de la răsărit,

în schimb am primit oameni.

Dar nu de la răsărit, ci de la Dumnezeu.

Credeam că sunt doar oameni,

cu ochi senini,

cu zâmbet cald,

cu sufletul în palme

şi dragostea în vene,

trimişi să-mi arate că viaţa nu plânge,

ci dansează.

Au cântat pentru mine,

au scris pentru mine,

au adus cerul mai aproape.

Mi-au clădit imperii de trandafiri

şi faleze de căpşuni.

Am visat că le vor creşte aripi

şi vom zbura împreună la nori,

unde ne vom construi case de vise

şi parfum.

Am sperat că vor avea praf pe aripi

şi vor ajunge la mare,

să-i şoptească ce mult o iubesc.

Şi am atins un nor…

Şi am iubit o mare…

Şi mi-am desenat cu cerul pe soare

fericirea blondă să o vadă tot Universul.

Iar când am ajuns, din nou, pe Pământ

am rugat o scoică să-mi adapostească dragostea,

pană când El va scrie numele meu în nisip

şi-i va zâmbi. Atunci să-i şoptească despre mine,

să-i îndrepte paşii spre visele mele

şi mângâierea spre fulgul topit din inima mea.

A trecut vreme, am crezut că nu mai vine.

Dar el s-a oprit pe drum

să-mi culeagă buline.

Apoi a vorbit cu cerul să le presară deasupra noastră

şi-mi ningea! Îmi ningea cu zâmbete,

îmi ningea săruturi,

îmi ningea cu vise,

îmi ningea buline.

Îmi ningea şi lumea se clădea în jurul meu.

Lumea pe care o adoram deja. Lumea mea, cu voi!

I-am cerut lui Dumnezeu oameni,

Dar mi-a trimis, de la răsărit, fluturi!

***Anei..de ziua ei.

..prietenie..

Când nu plâng eu,
plâng alţii pentru mine...
Îmi împrumută sufletele lor!
Când nu am paşi,
merg alţii pentru mine...
Pe strada mea, ce e acum a lor!
Când nu trăiesc,
simt alţii pentru mine…
Salvează zâmbete pierdute în decor!

*******Vă iubesc!*******

..vindecare..

Calcă-mi pe albastrul ochiului,
când nu mai simt nimic.
Aminteşte-mi câţi stropi de ploaie
au curs pentru mine.
Curăţă-mi sufletul de noroi,
când aripile-mi sunt sfărmate.
Raceşte-mi buzele şi oasele
când carnea îmi e îngheţată.
Decantează-mi sângele de durere,
când macii nu-mi mai zâmbesc,
ci mor.
Şopteşte-mi raze de speranţă,
când am privirea înceţoşată.
Pictează pentru mine dragostea pe cer
şi poartă-mă pe braţe până la ea.
Dăruieşte-mi toate cuvintele din lume
să-ţi pot scrie sentimente.
Separă fluturii de mlaştini secate,
când Universul mă sufocă.
Îmbrăţişează-mi inima
până în vârful nasului.
Sărută-mi zâmbetul, cu genele,
când lacrimile-mi spală privirea.
Adună cioburile din mine
şi aşează-le în cutia de amintiri
să simt că am existat.
Clădeşte-mi lumea din oameni
şi irişi.
Atinge-mi degetele cu un creion
să pot trimite telegrame spre Lună.
Aprinde-ţi stelele din suflet
şi spune-mi „Noapte buna!“

***pentru sufletul meu

..vreau..

Astăzi nu iubesc pe nimeni!
Azi nu vreau luna la picioarele mele,
şi nici stelele din ochii tăi.
Azi nu vreau cuvinte dulci, acre sau amare.
Astăzi nu vreau lacrimi de fericire
sau furnicături sub piele.
Azi dau drumul fluturilor din stomac,
nu mai vreau bătaia lor.
Azi închid toate amintirile în cutie.
Astăzi nu vreau stropi de vânt,
raze de ploaie sau adieri de soare.
Azi nu vreau lumină, dar mi-e frică de-ntuneric.
Nu-mi spune glume, nu astăzi,
dar nu mă lăsa să plâng.
Nu-mi arăta răsaritul, oricum nu-l voi vedea.
Nu vreau parfum şi nu vreau culori,
şi nici pe pat petale de flori.
Azi nu vreau cântece care să-mi spună ce-am simţit,
şi nici poze ca să-mi arate ce-am trăit.
Azi nu vreau inspiraţie pentru că nu am creioane
şi nici cuvinte.
Nu-mi daţi baloane,
nu mă vor înălţa. Nu pe mine. Nu azi.
Nu-mi trimiteţi fluturi care să-mi călauzească paşii,
le vor cădea aripile înainte să mă vadă.
Nu-mi deschideţi ochii şi nu-mi închideţi gura!
Astăzi nu îmi e dor de nimeni.
Nu vreau să aud cum ticăie ceasul sau cum picură apa.
Astăzi nu mă gândesc la voi. Şi nu, nu mă gândesc la mine!
Astăzi nu vreau să ajung la sufletele voastre.
Nu am ce căuta acolo. Nu astăzi.
Azi, să nu mă iubiţi şi să nu mă urâţi.
Azi, lăsaţi-mă să nu fiu eu
să nu râd, să nu gândesc, să nu simt.
Şi nu scuturaţi praful aşezat pe foile goale,
îl voi şterge eu. Mâine!

Teodorei, pentru zile ciudate, cu senzaţii ciudate, nu neapărat din cele mai plăcute. Pentru lacrimi şterse şi zâmbete readuse. Şi pentru îmbrăţişari rare dar profunde.

..cutie..

Nu pot să cred că vara mea de 18 s-a sfârşit. Nu pentru că vara ar fi anotimpul meu preferat, ci pentru că s-a sfârşit..vara mea de libertate, vara mea de copilărie “extinsă”, vara mea de vise proaspete. Vara care trebuia să fie cea mai frumoasă, e gata. Şi nu ştiu dacă a fost cea mai frumoasă. Ştiu sigur că a fost cea mai plină…plină de var, plină de praf, plină de febră musculară, plină de nervi, plină de dureri…plină de îmbrăţişări, plină de zâmbete, plină de prieteni, plină de soare, caldură, zile frumoase, cadouri, dragoste…plină de muzică!

E gata! Şi parcă se duce cu ea o bucaţică din mine, dar vine înapoi…se ascunde în cutia cu amintiri. Acolo în cutie se transformă în cuvinte…prieteni, film, colaj, tricou cu fluturi, tricou cu colaj, calendar, cană, poezii, gladiole, borcan cu ploaie, soare, nor, chitara verde, sarma, tablou, balon, fericire, verde, îmbrăţişare mare, autobuz, munte, soare, vânt, prietenie, flori, picioare goale, iarbă, lacrimi, dor, îmbrăţişare, “familie”, lună, foc de tabără, aparat spart, lacrimi, concurs, gradiniţă, twister, râs, mult râs, muzică, Cluj, diploma, stele, poze, lacrimi, mov, album, tricou, urechi roşii, concert, ceartă, pedeapsă, dezamăgire, lacrimi, oboseală, hamac, pipă, carte, pernă, oraş, bordură, prieteni, terasă, Vama, articifii, Iris, fericire, scări, telefon, ceartă, foi goale, lacrimi, foi pline, somn, emoţii, înţelegere, fericire, prieteni, maşini, drum, munte, plimbare, certuri, vase de spălat, fum, râs, cană cu dungi, jeleuri, bere, stele, CNP, prieteni, linişte, macaroane, barcă, lac, nervi, arsuri, cuvinte, foc, porumb, căţel, macaroane, umbră, bunica, dor, şoc, dezamăgire, Diesel, zâmbete, dragoste, fum, dor, 7, fericire, prune, mere, pere, nervi, apă din fântână, clătite, ploaie, alergie, nervi, lacrimi, praf, vopsea, plimbare, plan B, plan A, iar vopsea, Diesel, Timi, prieteni, amintiri, somn, dor, aşteptare, revenire, bucurie, îmbrăţişări virtuale, dor şi mai mare, muzică, speranţe…gata vara.Aşteptări de la toamnă? Prima e probabil revederea (>:D<), apoi fericire, zambete, prieteni…lume…dragoste…voi…eu…noi!

..love?..maybe..

..Seven Steps to Heaven..

..Love?..Definitely!..

..Thank you..>:D< :*

..baloane..

Toţi oamenii zâmbesc în aceeaşi limbă!!!

Paulei, pentru că mi-e dor..de ea şi de zâmbetele ei.
Teodorei, pentru că totul va fi bine, cândva.
Dariei, pentru „copilăria“ ei.
Iuliei, pentru dragostea pe care o poartă în suflet. 
Ralucăi, pentru cuvinte aşternute pe foi care mă ating direct pe suflet.
Marianei, pentru că încă ne mai suportă.
Patriciei, pentru îmbrăţişările pe care i le-am dat.
Anei, pentru că zâmbetele pot face minuni.
Andradei, pentru că nebuniile nu se tratează. 
Lui Sergiu, pentru că prunele s-au copt mai repede anul acesta..şi pentru cuvinte.
Lui Dragoş ( Călin ;)) ) pentru zâmbetele mele.
Lui Tudor, pentru toate drumurile/călatoriile pe care le va face în toată viaţa lui.
Lui Florin, pentru că viaţa trebuie zâmbită şi acceptată aşa cum este.
Lui Paul, pentru că este fratele meu...şi pentru că îmi zâmbeşte des, în ultima vreme.