luni, 20 octombrie 2008

..dăruind petale de poezie..


Ţi-aş cânta…
cu stropi de ploaie, deasupra genelor,
când visezi,
dar mi-e frică să nu-ţi pierzi liniştea nopţii.
Ţi-aş dărui…
fluturii din sufletul meu, să-ţi aducă,
în fiecare clipă, un gram de fericire, 
dar tu le dai lor fericire.
Vreau…
ca atunci când te îmbrăţişez
să simţi cum epidermul tău se contopeşte
cu moleculele inimii mele.
Vreau…
să-ţi adun toate lacrimile
într-o cutie din care să zboare, apoi,
baloane de săpun.
Vreau…
să-ţi şterg praful de pe umeri,
atunci când devine mult prea greu
şi nu te lasă să visezi.
Vreau…
să-mi aminteşti în fiecare zi
că oamenii sunt perfecţi
atunci când zâmbesc.

Niciun comentariu: