..poezie fără titlu..

Iarna, oamenii iubesc mai mult,
ca să-şi încălzească zâmbetele,
iar când norii nu le mai veghează sentimentele
închid ochii şi respiră frigul, 
până le ajunge în mijlocul sufletului.

Noaptea, corbii vin mai aproape de ei,
ca să le simtă dragostea pulsând prin artere
şi să le presară pene de fericire 
deasupra pleoapelor, în timp ce dorm.

Câteodata vor să demonstreze Universului
că toate cifrele se transformă în litere,
din litere în granule de nisip, care apoi
se clădesc într-un vis cu nuanţe de mov…
şi negru.
Poate ar vrea să-şi cânte singurătatea
în acorduri de chitară electrică,
dar le cerem prea multe îmbrăţişări
şi gânduri îndreptate spre noi.
Şi am vrea să le oferim libertate,
dar nu ne putem înţelege să plecăm
toţi deodată…să rămână cu gandurile lor.
Şi chiar dacă am pleca, ar trimite macii
şi irişii să ne întoarcă din drum.
Ar accepta singurătatea cu noi, cu ochii noştrii
cu zâmbete şi săruturi. O singurătate împreună.
Pentru că iubim oamenii care
vorbesc cu bătaile inimii . 

***pentru sufletul Lui..pentru zambetele mele..pentru vise de copii..sa traiesti>:D<:*