..rasarit. zbor. fericire..

Aşteptam fluturi de la răsărit,

în schimb am primit oameni.

Dar nu de la răsărit, ci de la Dumnezeu.

Credeam că sunt doar oameni,

cu ochi senini,

cu zâmbet cald,

cu sufletul în palme

şi dragostea în vene,

trimişi să-mi arate că viaţa nu plânge,

ci dansează.

Au cântat pentru mine,

au scris pentru mine,

au adus cerul mai aproape.

Mi-au clădit imperii de trandafiri

şi faleze de căpşuni.

Am visat că le vor creşte aripi

şi vom zbura împreună la nori,

unde ne vom construi case de vise

şi parfum.

Am sperat că vor avea praf pe aripi

şi vor ajunge la mare,

să-i şoptească ce mult o iubesc.

Şi am atins un nor…

Şi am iubit o mare…

Şi mi-am desenat cu cerul pe soare

fericirea blondă să o vadă tot Universul.

Iar când am ajuns, din nou, pe Pământ

am rugat o scoică să-mi adapostească dragostea,

pană când El va scrie numele meu în nisip

şi-i va zâmbi. Atunci să-i şoptească despre mine,

să-i îndrepte paşii spre visele mele

şi mângâierea spre fulgul topit din inima mea.

A trecut vreme, am crezut că nu mai vine.

Dar el s-a oprit pe drum

să-mi culeagă buline.

Apoi a vorbit cu cerul să le presară deasupra noastră

şi-mi ningea! Îmi ningea cu zâmbete,

îmi ningea săruturi,

îmi ningea cu vise,

îmi ningea buline.

Îmi ningea şi lumea se clădea în jurul meu.

Lumea pe care o adoram deja. Lumea mea, cu voi!

I-am cerut lui Dumnezeu oameni,

Dar mi-a trimis, de la răsărit, fluturi!

***Anei..de ziua ei.