duminică, 27 februarie 2011

..endless sacrifice..

Try to stay alive

Until I hear your voice

I’m gonna lose my mind

Someone tell me why

I chose this life

This superficial lie

Constant compromise

Endless sacrifice.

-Dream Theater~Endless Sacrifice-

Şi dacă te-aş ruga să-mi rupi suturile cu un varf de creion? Şi dacă te-aş ruga să-mi sapi prin ţesuturi, să cauţi osul şi să-i araţi lumina zilei? Lăsând la o parte faptul ca sunt vie şi probabil ar curge mult sânge. Şi dacă ţi-aş spunde că simt nevoia să scap de firele care mă ţin la un loc, care-mi ascund măruntaiele, care încă mai păstreaza aparentele?

M-ai asculta senin, ai gândi-pentru tine- că sunt nebună şi ai pleca. Departe. Cum faci mereu. Ai fugi de la o faţă plânsă la una care mereu râde. Ai pleca de la o problemă ca să ajungi la un deliciu. Ai schimba imediat amarul pe dulce…prea dulce. Nici nu ai avea curajul să te uiţi în ochii mei pentru că nu ai în minte decât perfecţiunea catifelată a privilegiului de a alege.

Poate că în locul tau aş proceda la fel, m-aă alege pe mine în faţa orcui. M-aş preţui mai mult decat tot aurul din lume. Dar ţie nu ţi-a scurmat nimeni în carne cu un cui ruginit ca să te facă să înţelegi cât de puţin contezi. Era deajuns o zgârietură, nu era nevoie de o rana adânca. Era deajuns o lamă, nu trebuia şi rugina. Era deajuns sa fie dora deschisă şi sângerândă, nu trebuia să pună şi nisip în ea.

Acum fă-mă să nu mai simt durerea, sunt sătula de ea. Şi nu te uita că ranile-mi sunt închise. Ele dor mult mai tare. Acum puroiul nu are unde să se duce şi zvâcneşte înăuntru în fiecare secundă.

Aş plânge, dar la ce folos? Aş plânge…spre ce? Aş plânge…cu ce? Ochii îmi sunt extenuaţi de la urmăritul liniuţelor negre pe foile albe, iar glandele mele lacrimale nu mai au alta funcţie decât umezirea globului ocular într-atât încât sa nu se usuce de tot şi să se transforme în praf.

Şi dacă aş sta să mă gandesc, nu am ce proteja. Am sufletul drogat de medicaminte şi puroi. Mai am doar amintiri pe care le folosesc atunci când trebuie sa păcalesc lumea. Dar ce lume? Mai am o lume?

Nu. Am pierdut-o. Mi-am pierdut vitrina, cu tot cu pantofii din ea. Mi-am pierdut şi poarta şi cheia, cu tot cu lumea din spatele ei. Am pierdut cutia cu tot cu dungi, cu tot cu vise. Am pierdut varful de creion, cu tot cu desene, cu tot cu poezii şi proză. Am pierdut privirile cu tot cu zâmbete şi până şi cu lacrimi. Am pierdut sperante. Am pierdut promisiunile şi garoafele roşii. Am pierdut stralucirea ce mi s-a transformat în maci uscaţi. Am pierdut până şi norii plini de lacrimi amare în spatele carora se ascundeau stele paradisului meu. Am pierdut privilegii. Multe. Pe toate.

Am pierdut chiar şi privilegiul de a alege. Atunci când mi-am ales viitorul.

2 comentarii:

Fotograf Ioana spunea...

foarte interesant articolul, felicitari si pt blog

Petronela spunea...

Cuvinte prin zambete frumoasa expresie si articol.