vineri, 20 februarie 2009

..minut..


 De ce n-am mai scris un rând anul aceasta? Din lipsă de inspiraţie? Ei bine nu…inspiraţia mă urmăreşte peste tot…doar din lipsă de timp. Am multe de spus..vreau să spun şi trebuie să spun..dar timpul…ei bine timpul.

Timpul vrea să-mi spună probabil că e timpul să mă retrag…timpul vrea să-mi ia cuvintele, să le închidă într-o secundă trecută. Timpul vrea să-mi trăiesc viaţa mai departe. Mai departe de cuvinte, mai departe de imagini, mai departe de culori, mai departe de creioane. Timpul îmi aminteşte în fiecare minut că pleacă…iar atunci când pleacă aduce cu plecarea lui câte o bucăţică de plumb, ce mi se depune pe suflet. Timpul îmi îmbracă sufletul în plumb şi îl ţine pe pământ, îl obligă să trăiască în realitate. 

Timpul mi-a furat zâmbete, îmbrăţişări, vise, lacrimi. Timpul mi-a furat prieteni. Timpul mi-a furat lumea pe care mi-am construit-o şi mi-a arătat cum e să trăiesc fără ea. M-a obligat să trăiesc fără ea. Timpul mi-a demonstrat că toate cuvintele se uită, că promisiunile nu sunt altceva decât cuvinte, că adevărurile nu se regăsesc în vise, că visele pot fi alb negru…timpul mi-a arătat că nesiguranţa este singurul lucru sigur pe care îl am în viaţă. 


6 comentarii:

imiplaceploaia spunea...

da-l incolo de timp caro :p hai sa ii legam un bolovan de gat si sa il aruncam in marea cea mai mare!

casu spunea...

timpu vietii:-j. iti dau de la mine?:P

Zbor de fluture spunea...

>:D<
I know how it feels...

Paula spunea...

eu am zis ca vreau sa elimin timpul si banii; ne aliem? :->
>:D<

Paula spunea...

>:D<>:D<>:D<>:D<>:D<>:D<>:D<
ba da se poate:)
numai azi e pana maine

Paula spunea...

timpul nu ti-a furat prietenii!!! cum sa ti-i fure??? ii arat eu lui...