Poate vă întrebaţi cui se cuvine toata dragostea mea. Poate vă întrebaţi dacă iubesc, dacă simt, dacă zâmbesc. Poate vă întrebaţi daca mă bucur vreodată, dacă paharul meu este vreodată plin şi dacă am vreodată privirea senină, plină de zâmbet.
Şi am să vă răspund. Da, iubesc, simt şi zâmbesc. Mă bucur şi am privirea plină de seninătate si speranţă. Văd paharul plin atunci când mă gândesc la persoanele care merită dragostea mea, la persoanele frumoase din jurul meu, la persoanele care mă fac pe mine să fiu frumoasă. Zâmbesc atunci când dau cu ochii de aceste persoane frumoase, pentru că merită. Merită tot ce aş putea eu vreodată sa le ofer, merită tot ce aş putea să exprim prin cuvinte, prin vise, prin gânduri, prin sentimente.
Merită pentru că au curaj, au curajul să mă descopere, au curajul să privescă dincolo de aparenţe şi dincolo de orice cuvânt; pentru că îmi acordă cate o particică din timpul lor, pentru că se gandesc la mine, fie şi o singură secunda în fiecare zi, şi astfel continui să trăiesc, acolo în gândul sau în sufletul lor. Merită deoarece au încredere în mine, cred mai mult în forţele mele decât cred eu, mă încurajează şi mă sprijină. Sunt lângă mine atunci când le simt nevoia, sunt tot ce cer de la viaţă. Îmi sunt prieteni.
Persoanele acestea frumoase sunt lumea mea, sunt cărămizile care-mi înalţă casa, sunt stâlpii de rezistenţă ai sufletului meu. Sunt tot ce am de la viaţă, şi cu mâna pe inimă pot spune că viaţa a fost foarte generoasă cu mine. Sunt zâmbetul meu, speranţa mea, liniştea mea.
Şi, deşi, de cele mai multe ori, nu le arăt, îi iubesc. De fapt nu am cum să nu îi iubesc din moment ce ei constituie lumea mea. Lumea mea, ce frumos sună şi ce frumos este. Locul în care mă simt cel mai bine, locul în care mă sint eu, locul în care nu am nevoie de protecţia unei carapace sau a unei măşti. Locul unde sunt adunaţi toţi cei care ştiu să umble cu sufletul meu, toţi cei în care am încredere, care ştiu că nu mă vor dezamăgi.
Cum aş putea să nu mă bucur, să nu zâmbesc atunci când mă gândesc la ei, atunci când îi văd lângă mine, când pot să-i îmbrăţişez? Şi nu mă mai întrebaţi dacă sunt îndrăgostită…vă spun acum că da, sunt îndrăgostită! Sunt îndrăgostită de oamenii aceştia frumoşi care mă definesc, care m-au şlefuit, care au avut- şi au încă- grijă de mine, oameni frumoşi care mă fac să mă simt OM!
De aceea zâmbesc, sunt fericită, sunt “happy”…pentru că este, poate, e singurul mod în care aş putea să vă multumesc, să vă amintesc cât de importaţi sunteţi pentru mine, pentru sufletul meu. Zâmbesc pentru fiecare dintre voi şi mă bucur în fiecare secundă că am posibilitatea aceasta…să zâmbesc pentru voi…pentru că am avut şansa să vă cunosc, să vă vorbesc, să-mi clădesc lumea pe voi… pentru că am posibilitatea să vă am în lumea mea! Şi nu am cuvinte să vă multumesc…de acum rămân doar faptele.
Şi am să vă răspund. Da, iubesc, simt şi zâmbesc. Mă bucur şi am privirea plină de seninătate si speranţă. Văd paharul plin atunci când mă gândesc la persoanele care merită dragostea mea, la persoanele frumoase din jurul meu, la persoanele care mă fac pe mine să fiu frumoasă. Zâmbesc atunci când dau cu ochii de aceste persoane frumoase, pentru că merită. Merită tot ce aş putea eu vreodată sa le ofer, merită tot ce aş putea să exprim prin cuvinte, prin vise, prin gânduri, prin sentimente.
Merită pentru că au curaj, au curajul să mă descopere, au curajul să privescă dincolo de aparenţe şi dincolo de orice cuvânt; pentru că îmi acordă cate o particică din timpul lor, pentru că se gandesc la mine, fie şi o singură secunda în fiecare zi, şi astfel continui să trăiesc, acolo în gândul sau în sufletul lor. Merită deoarece au încredere în mine, cred mai mult în forţele mele decât cred eu, mă încurajează şi mă sprijină. Sunt lângă mine atunci când le simt nevoia, sunt tot ce cer de la viaţă. Îmi sunt prieteni.
Persoanele acestea frumoase sunt lumea mea, sunt cărămizile care-mi înalţă casa, sunt stâlpii de rezistenţă ai sufletului meu. Sunt tot ce am de la viaţă, şi cu mâna pe inimă pot spune că viaţa a fost foarte generoasă cu mine. Sunt zâmbetul meu, speranţa mea, liniştea mea.
Şi, deşi, de cele mai multe ori, nu le arăt, îi iubesc. De fapt nu am cum să nu îi iubesc din moment ce ei constituie lumea mea. Lumea mea, ce frumos sună şi ce frumos este. Locul în care mă simt cel mai bine, locul în care mă sint eu, locul în care nu am nevoie de protecţia unei carapace sau a unei măşti. Locul unde sunt adunaţi toţi cei care ştiu să umble cu sufletul meu, toţi cei în care am încredere, care ştiu că nu mă vor dezamăgi.
Cum aş putea să nu mă bucur, să nu zâmbesc atunci când mă gândesc la ei, atunci când îi văd lângă mine, când pot să-i îmbrăţişez? Şi nu mă mai întrebaţi dacă sunt îndrăgostită…vă spun acum că da, sunt îndrăgostită! Sunt îndrăgostită de oamenii aceştia frumoşi care mă definesc, care m-au şlefuit, care au avut- şi au încă- grijă de mine, oameni frumoşi care mă fac să mă simt OM!
De aceea zâmbesc, sunt fericită, sunt “happy”…pentru că este, poate, e singurul mod în care aş putea să vă multumesc, să vă amintesc cât de importaţi sunteţi pentru mine, pentru sufletul meu. Zâmbesc pentru fiecare dintre voi şi mă bucur în fiecare secundă că am posibilitatea aceasta…să zâmbesc pentru voi…pentru că am avut şansa să vă cunosc, să vă vorbesc, să-mi clădesc lumea pe voi… pentru că am posibilitatea să vă am în lumea mea! Şi nu am cuvinte să vă multumesc…de acum rămân doar faptele.
