..Baladă pentru o minune..

Ai venit la mine şi mi-ai spus, foarte încântat: “Plouă!”. Auzeam şi eu cum stropii de apă cădeau din cer şi se izbeau de cimentul acela dur şi gri, dar sunetul lor nu imi trezea nici un sentiment. Vedeam cum nişte bucăţele de apă se prelingeau pe geamul camerei, dar această imagine nu-mi schimba deloc starea. Mi s-a părut ciudat faptul că erai atât de încântat de ploaie şi ţi-am răspuns sec: “ Doar ploua, e doar apă. A mai plouat, nu e o noutate pentru nimeni. Şi va mai ploua.”

In clipa aceea am văzut cum mantia dezamăgirii pune stăpânire pe chipul tău. Am realizat că am făcut o gafă, dar nu mai avea rost să îmi retrag cuvintele, orium nu s-ar fi întors. Speram doar să-mi răspunzi. Şi mi-ai răspuns…

Mi-ai spus…”Nu e doar ploaie, nu e doar apă. E sentiment, e viaţa. Gândeşte-te, apa cade de sus, din cer şi asa uneşte cerul cu pământul. Cât va exista ploaie va exista şi iluzia unei limite a cerului, o limită pe care am putea-o atinge. Putem visa că vom atinge cerul cât timp există ploaia, putem trăi cu gândul că într-o zi vom păşi pe nori, ne vom juca cu razele soarelui şi vom vorbi cu stelele. Toate sunt acolo sus, toate sunt pe acelaşi cer..şi din toate doar ploaia vine la noi, pe ea o putem atinge.

Şi în drumul ei spre pământ întâlneşte diverse piedici dupa care se mulează. Ai văzut vreun strop de ploaie care atunci când cade pe o ramură a unui copac işi păstreaza forma? Nu. Stropul se transforma, se prelinge, curge de-a lungul ramurii. De fapt, poţi spune că ploaia îmbracă! Îmbracă frunzele, îmbracă florile, îmbracă fierele de iarbă, înveleşte casele, pietrele. Chiar şi pe tine! Dacă ieşi acum în ploaie vei simţi cum te înveleşte într-un strat subţire de apă, care te face să te simţi parte integrantă a Cosmosului, te face să te simţi un strop mai mare de apă.

Ploaia spală..spală faţa lumii, pentru ca ea să dea ochii cu soarele mai apoi. Spală praful, spală grijile, spală neputiinţa. Ploaia îţi cântă..îţi cântă în şoapte să te linişteasca. Ploaia îţi dă voie să iei o pauză, să te deconectezi şi s-o asculţi, s-o simţi.

Ploaia te protejează. Te protejează şi te sprijină. Probabil că nu mă inţelegi..dacă ai începe acum să plângi, şi ai ieşi afară, stropii de ploaie s-ar contopi cu ale tale lacrimi şi împreună ar curge spre nimic. Te scapă de lacrimi amare şi te protejează deoarece nimeni nu şi-ar da seama că plângi sau ai plâns.

Ploaia iubeşte şi nu face diferenţe. Iubeşte pe toată lumea, îmbracă orice, se amestecă oricum. Iubeşte atât de mult încât dă viaţă. Poţi să vezi cât de frumoasă e dragostea ei doar uitându-te în jur. Văzând macii, văzând lalelele negre sau freziile. Văzând frumusetea ierbii şi a frunzelor, verdeaţa lor. Simţind mirosul curat şi pur al lor.”

M-ai lăsat fără cuvinte atunci, am reuşit doar să-ţi zâmbesc. Pot să-ţi răspund acum? Vreau să-ţi plouă cerul şi să te acopere, să te îmbrace, să te apere, să-ţi spele grijile şi neputinţa, să te iubească… sa ne plouă tuturor aşa frumos cum îţi plouă ţie.

***Unui om care merita..merita mai mult decat toate cuvintele mele..merita mai mult decat as putea vreodata sa-i dau.
****Iar ultimul paragraf ii apartine Paulei.:)