..două cuvinte..

Am două cuvinte. Am căutat în cutia de cuvinte şi nu am găsit decât două. Două cuvinte, dintre care unul este un pronume, format din două litere.

Şi am stat toată ziua să mă gândesc ce-aş putea face cu ele, două cuvinte..nu pot să-mi cumpar pâine cu ele, nu asta înseamnă..nu pot să râd de ele, nu spun nimic amuzant..nu pot să le mănânc, nu cred că ar fi hrănitoare..nu pot să pictez cu ele, nu ştiu ce culoare arc ere..iar de călătorit cu ele nici nu se pune problema, degeaba le-aş folosi în alta ţară nu le-ar înţelege nimeni, poate nici aici nu sunt înţelese..

Apoi mi-am amintit că multă lume le foloseşte..mi-am amintit că le-am auzit de multe ori..le-am auzit la televizor-şi ele nu se văd, nu cred că ar avea ce căuta acolo..le-am auzit pe stradă, prin parcuri-mai ales prin parcuri..în magazine-şi nu, nu se vând..le spuneau bătrânii şi copii, femeile şi bărbaţii..parcă întreagă lume se învârte în ritmul lor. Asta m-a speriat. Şi deşi le-am pus din cutie pe limbă, în momentul în care ar fi vrut ele să iasă le-am înghiţit.

Au ajuns în stomac şi mi-au trezit fluturii. Iar fluturii speriaţi de cele două cuvinte au început un zbor haotic..se loveau de pereţii stomacului, parcă voiau să iasă, să mă părăsească..e adevărat că dormeau de mai mult timp şi au fost luaţi prin surprindere, dar mi-au cauzat şi mie o stare ciudată. Nu ştiam cum să o definesc, de fapt nu ştiam dacă are nevoie de o definiţie. Era ciudat, însă un ciudat plăcut. E la fel de adevărat că cele două cuvinte nu au mai ajuns niciodată din cutie în stomac.

După scurt timp fluturii şi-au găsit un ritm mai liniştit, un ritm care-mi amintea mereu de prezenţa lor acolo şi totodată de prezenţa cuvintelor.

Am aşteptat câteva zile, crezând că vor obosi fluturii, vor adormii şi voi uita de senzaţia aceea ciudată, precum şi de cele două cuvinte, iar atunci nu voi mai fi nevoită să le caut semnificaţia. Am aşteptat în zadar, cuvintele erau tot acolo, iar fluturii erau la fel de energici ca în prima clipă. Începusem să mă obişnuiesc cu senzaţia, începuse chiar să-mi placă. Am început să mă gândesc şi la semnificaţia cuvintelor. Stăteau de multă vreme în mine aşa că trebuia să aflu ce înseamnă.

Ştiam că primul cuvânt este un pronume şi este alcătuit din două litere, iar al doilea..al doilea cuvânt era un verb, un verb care avea tot atâtea vocale câte consoane. Al doilea cuvânt părea atât de simplu dar şi complicat în acelaşi timp, îl simţeam profund, îl simteam mare, deşi era mic..

Ca să mă ajut puţin am încercat să văd ce înseamnă pentru alţii cele două cuvinte. Şi am descoperit, cu mare tristeţe că muţi din cei care le rosteau nu le cunoşteau semnificaţia, sau mai bine spus nu le-au creat o semnificaţie. Pentru ei cuvintele erau banale, folosite oricând şi oricum. Le lăsau peste tot pe unde îşi duceau paşii, parcă erau pietre. Le foloseau atăt de uşor. Atunci am hotărât ca semnificaţia pe care eu le-o void a cuvintelor mele să fie cu totul diferită. Am hotărât să le folosesc cu prudenţă şi speranţă în acelaşi timp, să le umplu de adevăr şi de mister..am hotărât ca cele două cuvinte să fie representative pentru fluturii mei.

Chiar daca le-am dat semnificaţie, nu le-am definit. Le-am lăsat nedefinite ca să le pot folosi fără reţineri şi fără frică.

După alte zile am încercat să vorbesc cu fluturii mei..am făcut o înţelegere cu ei, le-am spus că ii las să zboare dacă îmi scot cuvintele din stomac. Iar ei mi-au spus că îmi scot cuvintele dar ei vor să rămână acolo. Am vrut să pun cuvintele înapoi în cutie. Dar am pierdut cutia. Aşa că am rugat doi fluturi să le duca în suflet şi să stea acolo cu ele, să aibă grijă de ele.

Iar acum stau acolo şi mă fac să zâmbesc, mă fac să visez, mă fac să trăiesc, mă fac fericită, mă duc cu gândul la tine..