..ei..

Puţine cuvinte care au dus la multe sentimente. Scurt timp în care am ajuns la lungi îmbrăţişări. Amintiri care îmi fac ochii să se scalde în lacrimi dulci, gânduri spre care mă întorc mereu cu acelaşi zâmbet sincer pe buze, pentru că îmi aminteşte de al tău.

Acum pot înţelege cum poate cineva să te vadă ca pe un al său univers. Tu eşti Universul! Vorbeşti în şoapte de vânt-de aceea cuvintele tale ajung până în cele mai mici unghere ale sufletului; priveşti în raze de lună şi precum ea transformi orice lucru simplu în unul fabulos; atingi cu spume de valuri, speli tristeţi şi ascunzi lacimile noastre; zâmbeşti prin răsărit de soare şi încălzeşti orice suflet de muritor. Cânţi pe acorduri de sirenă, ne cânţi viaţa!

Ne-ai desena într-un bloc de desen pe care l-ai purta mereu cu tine. Nu trebuie. Pentru că eşti Universul, eşti mereu cu noi! Noi te-am aduna de peste tot, din praf, din fluturi, din vânt, din zâmbete, din lacrimi, din culori, din frunze şi din apă, din cântece şi dragoste, dar cineva te-a adunat înaintea noastră, cineva a adunat Universul într-o persoană, dar ne-a lăsat o fereastră spre el. Acel „cineva“ ne-a făcut atât de norocoşi. Să fim noi aceia care te ating, te îmbrăţişează, te privesc, te sărută, te iubesc. Noi! Ce frumos sună! Ce frumos este!

Am primit un dar atât de frumos şi mai ales atât de preţios...Am să-l închid în suflet, în minte, în cuvinte; am să-l păzesc cu sfinţenie, dar mai ales am să-l ajut să crească.

Şi spun din nou...prea puţine cuvinte care să exprime ce simt!



Paulei Cotoi >:D<